Skip to content
Alba Știri locale

Alba: Cod roşu de inundaţii pe râuri din bazinele hidrografice Arieş şi Geoagiu

news.ro

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis marţi dimineaţa avertizări Cod roşu de inundaţii pentru râurile din bazinele hidrografice Arieş şi Geoagiu din judeţul Alba.

Conform INHGA, până la ora 15:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi depăşiri ale Cotelor de Pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Arieş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Albac – amonte confluenţa cu râul Iara şi Geoagiu (Mănăstirea – afluent al râului Mureş) – bazin amonte S.H. Valea Mănăstirii, aferente judeţului Alba.

Hidrologii precizează că se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu regulamentul de gestionare a situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase, informează agerpres.ro.

Avertizarea Cod roşu a fost transmisă către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională „Apele Române”, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţia Bazinală de Apă Mureş şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *