Skip to content
Alba Știri locale

Alba: Hală de depozitare, în care funcţionau şi o firmă de curierat şi un service auto, distrusă de un incendiu

ISU Alba
" "

O hală de depozitare din Alba Iulia, spaţiu în care funcţionau şi o firmă de curierat şi un service auto, a ars generalizat într-un incendiu produs în noaptea de marţi spre miercuri, pentru localizarea şi lichidarea focului intervenindu-se cu mai multe autospeciale cu apă şi spumă şi cu două autoscări mecanice.

Hala este situată în spatele Detaşamentului de Pompieri Alba Iulia, în apropierea staţiei CF Bărăbanţ.

" "
" "

Incendiul s-a manifestat generalizat pe aproximativ 500 de metri pătraţi la întreg depozitul, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Radu Botezan, informează agerpres.ro.

În incendiu au fost afectaţi aproximativ 500 metri pătraţi de hală depozitare, în interiorul căreia se aflau trei compartimente: în primul, pe aproximativ 300 metri pătraţi, erau depozitate frigidere şi aparatură electrocasnică, în al doilea compartiment, pe aproximativ 150 metri pătraţi, funcţiona o firmă de curierat, iar în al treilea compartiment funcţiona un service auto. Incendiul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără victime„, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Alba.

Conducerea si coordonarea acţiunii de intervenţie a aparţinut şefului ISU Alba, Ovidiu Costea. De asemenea, la faţa locului s-a deplasat şi prefectul Nicolae Albu.

Pe 19 ianuarie a mai avut loc un incendiu, urmat de o explozie, în apropierea sediului Detaşamentului de Pompieri Alba Iulia, la o societate care încarcă butelii cu butangaz. Două persoane au fost atunci rănite. Focul a fost observat, la vremea respectivă, înaintea apelului la 112, de către pompierii din tura de serviciu.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *