Skip to content
Politică

Alba Iulia are un nou primar, după ce Mircea Hava a preluat mandatul de europarlamentar – a fost validat cu majoritate de voturi

ziarulunirea

Paul Voicu este, de luni, noul primar al orașului Alba Iulia, după ce Mircea Hava a preluat mandatul de europarlamentar. Voicu a fost validat prin votul consilierilor locali.

În ședința extraordinară, de luni, a Consiliului Local Alba Iulia, Paul Voicu (PNL) a fost validat, cu majoritate de voturi, pentru a conduce administrația locală după ce fostul primar, Mircea Hava, și-a preluat mandatul de europarlamentar.

Potrivit legii, până la alegerile de anul viitor, noul primar își păstrează dreptul de vot în Consiliul Local și va primi o indemnizație egală cu cea a funcției de primar.

Pe perioada vacanței funcției de primar al municipiului Alba Iulia, atribuțiile acestuia vor fi exercitate de drept de unul dintre viceprimarii municipiului, desemnat de consiliul local, în condițiile art. 152 alin. 4 din OG 57/2019 – Partea I privind Codul administrativ, cu respectarea drepturilor și obligațiilor corespunzătoare funcției. Pe perioada exercitării de drept a atribuțiilor de primar, viceprimarul își păstrează dreptul de vot în cadrul CL și primește o indemnizație unică, egală cu cea a funcției de primar”, se arată în proiectul de hotărâre pentru validarea noului primar.

Funcția de viceprimar ocupată până în prezent de Paul Voicu va fi preluată de consilierul local Raul Tudorașcu, desemnat tot prin majoritatea voturilor consilierilor.

În aceeași ședință, consilierii locali din PSD și ALDE au cerut suspendarea celor doi viceprimari ai municipiului Alba Iulia, Paul Voicu și Gabriel Pleșa, prin două proiecte de hotărâre care nu au întrunit, însă, numărul necesar de voturi pentru a fi adoptate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *