Skip to content
Showbiz

Alec Baldwin nu va răspunde probabil de tragedia de pe platoul de filmare de la „Rust”, dar ar putea fi acuzat în calitate de producător

twitter

Actorul Alec Baldwin, care a tras cu o armă de recuzită în timp ce filma „Rust” în New Mexico şi fără să vrea a ucis-o pe directoarea de imagine Halyna Hutchins şi l-a rănit pe regizor, nu va fi probabil acuzat pentru tragedie. Dar Alec Baldwin producătorul ar putea fi, împreună cu mai mulţi responsabili din proiect, potrivit AP.

Experţii apreciază că tragedia va avea unele consecinţe legale în procese civile sau penale.

Pe lângă Baldwin, arată un document obţinut de The Associated Press, vor fi implicaţi în anchetă cinci producători, patru producători executivi, un producător de linie şi un co-producător. Aceştia, ca şi asistentul de regie Dave Halls şi armuriera Hannah Gutierrez, ar putea răspunde unor acuzaţii chiar dacă nu se aflau pe platou în momentul accidentului.

Despăgubirile, care ar putea fi acoperite în parte de asigurator prin compania de producţie, Rust Movie Productions, s-ar putea ridica la „mai multe milioane” de dolari.

„Cu siguranţă a fost neglijenţă pe platou”, a spus Adam Winkler, profesor la UCLA School of Law şi expert în legislaţia armelor. „Producătorii au obligaţia de a menţine siguranţa echipei. Au existat pericole evidente pe platou”.

Invenstigaţiile sunt în fază preliminară, potrivit procurorului Mary Carmack-Altwies din Santa Fe.

Baldwin, care este cunoscut pentur rolurile sale din „30 Rock” şi „The Hunt for Red October” şi parodierea fostului preşedinte american Donald Trump în emisiunea „Saturday Night Live”, a spus că a fost un „accident tragic”.

Producţia „Rust” a fost afectată de dispute încă de la începutul lunii octombrie şi a inclus şapte membri ai echipajului care au părăsit platoul cu doar câteva ore înainte de filmare. Los Angeles Times, citând doi membri ai echipei pe care nu i-a numit, a relatat că, cu cinci zile înainte de împuşcare, cascadoarea lui Baldwin a tras accidental două cartuşe reale după ce i s-a spus că arma nu are muniţie, informează news.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *