Skip to content
Politică

Alegerea primarilor în două tururi, absentă din programul de guvernare al Cabinetului Ludovic al II-lea. Ce măsuri promit liberalii

Inquam Photos / George Calin

Noul Guvern condus de Orban nu are prevăzut în programul de guvernare şi alegerea primarilor în două tururi, adică exact măsura pe care şi-a angajat răspunderea în Parlament şi a dus la demiterea echipei de la Palatul Victoria.

Obiectivele propuse urmăresc în principal:

– Organizarea şi desfăşurarea corectă a alegerilor politice programate în 2020, continuarea dezbaterilor publice privind legile Justiţiei pentru corectarea lor în acord cu recomandările instituţiilor europene;

– Refacerea capacităţii administrative şi a încrederii cetăţenilor în instituţiile statului prin reaşezarea structurilor de guvernare centrală şi locală pe principiile eficienţei instituţionale şi meritocraţiei administrative;

– Tranziţia de la modelul economic bazat pe creşterea consumului, fără asigurarea investiţiilor necesare sustenabilităţii cheltuielilor publice, la un model economic care să stimuleze dezvoltarea economică bazată pe investiţii şi pe creşterea competitivităţii şi productivităţii, având ca obiectiv prioritar diminuarea dezechilibrelor economice, se arată în programul de guvernare al Guvernului condus de Ludovic Orban.

În acest program de guvernare nu se regăseşte nicio menţionare a revenirii la alegerea primarilor în două tururi, adică măsura pentru care Cabinetul Orban şi-a angajat răspunderea în urmă cu două săptămâni şi pentru care a fost demis.

În ceea ce priveşte alegerile parlamentare din cursul anului 2020, ca obiectiv prioritar se va urmări organizarea şi derularea acestora în afara graniţelor în condiţii optime, în conformitate cu limitele competenţelor MAE stabilite prin legislaţia în vigoare, ţinând cont de procedurile implementate cu succes în cadrul procesului de organizare şi desfăşurare a alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2019”, se mai arată în noul program de guvernare, potrivit Adevarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *