Pacienții din spitalele bucureștene vor putea vota cu urna mobilă la alegerile prezidențiale de duminică, au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, reprezentanți ai unităților medicale.
Se va vota cu urna mobilă la Spitalul Universitar de Urgență București. Aici pot solicita vot cu urna mobilă și medicii de gardă.
De asemenea, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, medicul Bogdan Oprița, și la această unitate medicală va exista această posibilitate.
Managerul Institutul Național ‘Matei Balș’, Adrian Marinescu, a declarat că se va utiliza urna mobilă, la fel ca în alți ani.
Și la Spitalul Universitar de Urgență ‘Elias’ va fi aplicat acest sistem, după cum afirmă purtătorul de cuvânt al instituției medicale Silvius Negoiță.
Așa se va întâmpla și la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ‘Carol Davila’, a confirmat, pentru AGERPRES, comandantul unității Florentina Ioniță Radu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News