Bulgaria Progresistă, coaliție de trei partide condusă de fostul președinte Rumen Radev, a fost creditată cu un avans semnificativ în alegerile parlamentare anticipate de duminică, potrivit exit-pollurilor realizate de mai multe agenții sociologice citate de Mediapool.
Fostul președinte bulgar Rumen Radev și-a atins obiectivul, clasându-se pe primul loc în alegerile parlamentare cu 44,58% din voturi, potrivit rezultatelor parțiale publicate luni dimineață, programul său pro-rus, dar anticorupție, reușind să atragă în mare măsură electoratul din cea mai săracă țară a Uniunii Europene, notează AFP.
Acest rezultat conferă coaliției „Bulgaria Progresistă” a lui Radev (62 de ani), o majoritate absolută de cel puțin 132 de locuri în Parlamentul cu 240 de locuri.
El este cu mult în fața conservatorilor (GERB) fostului prim-ministru Boiko Borisov, care au condus guvernul anterior, și liberalilor din PP-DB, care au înregistrat respectiv 13,01% și 14,26%, conform rezultatelor parțiale publicate luni dimineață de Comisia Electorală Centrală, după ce au fost numărate 60,79% din buletinele de vot.
Rata de participare de peste 50%, cea mai ridicată din 2021, potrivit institutului de sondaje Market Links.
Pe locul al doilea se află partidul GERB. Ultima dată când partidul fostului premier Boiko Borisov, , aflat la putere timp de timp de aproape doisprezece ani a înregistrat un rezultat similar a fost la prima sa participare la alegerile parlamentare, în 2009.
Acum însă, GERB ar putea înregistra o pierdere istorică, în jur de 14–16% (față de o estimare inițială de cel puțin 19–20%).
Autor
-
Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








