Skip to content
Puterea Știrilor Video

Alegeri cu final necunoscut. Ioana Constantin (PMP): PSD nu trebuie niciodată subestimat

psnews.ro

Ioana Constantin, secretarul general adjunct al PMP, a declarat la ”Puterea Știrilor” că în turul 2 al alegerilor prezidențiale se așteaptă la prezență la vot similară cu cea înregistrată în primul tur. Ea a adăugat, de asemenea, că numele președintelui României pentru următorii 5 ani nu este dinainte cunoscut, așa cum se vorbește în spațiul public, pentru că forța PSD-ului de-a de organiza în teritoriu nu trebuie subestimată.

”Mă aștept la o prezență asemănătoare cu cea înregistrată în primul tur. Nu mă aștept să crească foarte mult, pentru că nu a existat o campanie activă în aceste două săptămâni, poate doar dacă se întâmplă ceva deosebit, cum a fost în 2014 cu acele cozi din diaspora.

Nici nu cred că românii văd în Viorica Dăncilă și PSD un eventual câștigător al acestor alegeri și de aceea nu cred că va exista o mobilizare puternică. Dar PSD nu trebuie niciodată subestimat și nici capacitatea lor de revitalizare în teritoriu. Am văzut în ultima săptămână că, la nivelul județelor, PSD începe să se reorganizeze.

Noi, PMP, am anunțat clar că ne îndemnăm susținătorii să voteze cu Klaus Iohannis și sub nicio formă nu considerăm că boicotul este un mod de a răspunde la ce s-a întâmplat în această campanie electorală”, a spus Ioana Constantin la ”Puterea Știrilor”.

Prezenţa la vot în primul tur al alegerilor prezidenţiale 2019 a fost, la nivel naţional, de 47,66%. În mediul urban prezenţa la urne a fost de 48,54%, iar în mediul rural de 46,49%.

Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne a fost de 8.683.112, dintre care 5.056.941 – în mediul urban şi 3.626.171 – în mediul rural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *