ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

Sursă foto: Freepik

Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar preşedintele francez Emmanuel Macron a luat o asemenea bătaie, încât a dizolvat imediat parlamentul naţional şi a convocat noi alegeri, scrie POLITICO prezentând un ghid al celor care au sărit bucuroşi din pat, respectiv al celor care s-au trezit într-o realitate de coşmar.

Preşedinta Comisiei Europene a ieşit după votul de duminică cu o posibilă coaliţie formată din socialişti, liberali şi propriul ei partid de centru-dreapta, Partidul Popular European (PPE). Împreună, aceste trei grupuri – care au sprijinit-o în timpul actualului său mandat – sunt aşteptate să aibă aproximativ 407 voturi în Cameră (400, potrivit celor mai recente proiecţii – n.r.).

Deşi are nevoie doar de 361 de voturi în Parlament pentru a-şi asigura un al doilea mandat, posibilitatea unor dezertări înseamnă că victoria ei nu este încă un lucru sigur. De asemenea, ea va avea nevoie de sprijinul liderilor naţionali din Uniunea Europeană în cadrul Consiliului European.

Cu toate acestea, PPE este bine poziţionat pentru a face să treacă de Parlament candidatura Ursulei von der Leyen la şefia Comisiei Europene. Manfred Weber, liderul PPE, i-a cerut cancelarului german Olaf Scholz şi preşedintelui francez Emmanuel Macron să o susţină pe von der Leyen pentru încă cinci ani la conducerea executivului european.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: