ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Dreapta dură vrea să aibă un cuvânt mai greu de spus în Uniunea Europeană

Sursa foto: Wikimedia Commons

Este de aşteptat ca partidele naţionaliste şi eurosceptice să ia avânt la alegerile din 6-9 iunie pentru Parlamentul European, oferindu-le un prim gust al influenţei la Bruxelles şi Strasbourg, dacă alte partide de dreapta şi centru-dreapta colaborează cu ele, relatează Reuters.

Sondajele de opinie prevăd că partidele radicale de dreapta vor câştiga în întreaga UE, inclusiv în Franţa, Germania şi Italia, unde sunt în joc multe locuri pentru Parlamentul European. Alegătorii frustraţi de costul vieţii şi de criza energetică, de migraţia ilegală şi zdruncinaţi de un peisaj geopolitic în schimbare caută alternative dincolo de partidele tradiţionale.

„Ne vom afla într-o poziţie diferită şi nu vom mai fi blocaţi. Am putea avea poziţii în comisii sau un preşedinte sau un vicepreşedinte în Parlamentul European”, a declarat pentru Reuters deputatul francez de dreapta Jean-Paul Garraud, anticipând o nouă influenţă pe măsură ce legislativul european se va ocupa de probleme pe care extrema dreaptă le consideră cruciale.

„Sunt sigur este că vom avea o majoritate la anumite voturi”, spune Garraud, adăugând că acest lucru ar putea permite partidelor de extremă dreapta să dilueze politicile verzi sau restricţiile privind comerţul liber. „Şi, mai presus de toate, mai puţină imigraţie”, adaugă el, subliniind o problemă esenţială pentru dreapta radicală.

Sondajele prevăd că cele două grupuri ale dreptei radicale, Identitate şi Democraţie (ID) şi Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR), vor avea 30 până la 50 de locuri în plus faţă de actuala legislatură, ajungând la o pondere de 22-25%, de la 18% în prezent.

Sprijinul dreptei radicale nu se mai limitează la o bază tradiţională de bărbaţi în vârstă nemulţumiţi. Un sondaj german recent a arătat că 22% dintre persoanele sub 30 de ani ar vota pentru AfD, partidul de extremă dreapta al ţării. În Franţa, preşedintele Rassemblement National (RN), partidul de extremă dreapta al lui Le Pen, este Jordan Bardella, un tânăr în vârstă de 28 de ani. Extrem de popular pe TikTok, este politicianul momentului în Hexagon.

Multe dintre aceste partide sunt mari amatoare ale utilizării reţelelor sociale, despre care grupurile mainstream avertizează că vor bombarda alegătorii din UE cu minciuni.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: