Skip to content
Alegeri Europarlamentare 2019 Politică

Alegeri europarlamentare: încă un candidat pentru lista ALDE

Filiala ALDE Sector 5

Conducerea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) Teleorman şi-a desemnat candidatul pentru alegerile europarlamentare, care vor avea loc anul acesta în luna mai.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Teritorial, care a avut loc joi, 7 februarie, vicepreşedintele ALDE Teleorman, Cătălin Burcescu, a fost desemnat drept candidat al formaţiunii pentru lista partidului. Propunerea urmează a fi validată de structura centrală a ALDE.

Cătălin Burcescu, care a intrat în politică din anul 2007, s-a declarat surprins de alegerea colegilor, despre care a spus că îl responsabilizează.

„Mă onorează decizia colegilor mei, dar, în acelaşi timp, mă şi responsabilizează. Vreau să mulţumesc domnului preşedinte, deputatul Ică Florică Calotă, domnului Virgiliu Cocoşilă, vicepreşedinte Consiliului Judeţean Teleorman şi membrilor Biroului Politic Judeţean pentru încrederea acordată”, a spus Cătălin Burcescu după nominalizare.

Cătălin Burcescu are 33 de ani şi face politică de aproape 12 ani. După 11 ani pe care i-a petrecut în Partidul Democrat (PD, devenit PDL) şi ulterior în PNL, în urma fuziunii, Burcescu acesta a trecut, la jumătatea anului 2018, la ALDE. În vremea în care a activat în Partidul Naţional Liberal, Cătălin Burcescu a deţinut funcţia de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali TNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *