Skip to content
Politică

Alegeri în Argeș: PSD câştigă chiar şi legat la ochi cu integritatea EXCLUSIV

ziarulargesul.ro

Redacţia PSnews.ro continuă să vă prezinte pregătirile care au loc în fiecare judeţ pentru alegerile legislative: ţintele stabilite de către liderii politici judeţeni, planurile de alianţe etc.

Ediţia de astăzi este dedicată judeţului Argeş, reprezentat în Parlamentul României de către 9 deputați şi 4 senatori, după ce, în 2012, USL câştigase 67,85% dintre voturile pentru Camera Deputaţilor (urmată de PPDD, cu 15,25%, şi de ARD, cu 12,55%) şi 69% dintre opţiunile pentru Senat (pe locurile următoare, la mare distanţă, situându-se PPDD, cu 16,03%, respectiv ARD, cu 12,62%).

5 iunie 2016: Ziua Şampaniei pentru PSD-iştii argeşeni

În acest an, PSD a demonstrat că este principalul moştenitor al USL: a obţinut, la alegerile locale, 51,49%, surclasând PNL (21,96%). La rândul ei, ALDE a depăşit PMP, cu un scor de 8,31% la 6,04%.

Presa locală a scris că acesta a fost cel mai bun rezultat din ultimii 20 de ani pentru PSD (conform criterii.ro), social-democraţii câştigând 75 de primării argeşene din totalul de 102. Mai puţin de o treime din rezultatul PSD-ului a fost consemnat de către PNL (24 de primării), în timp ce ALDE şi PMP au obţinut doar câte una.

De altfel, în materie de alegeri locale, judeţul este tradiţional unul roşu, PSD/PDSR câştigând totdeauna detaşat din 1996 până în prezent (şi, în 2012, în formula USL), conform datelor prezentate de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Situaţia este similară în cazul scrutinelor legislative.

Mascarada integrității. Primarul pare să fi fost ales din greșeală

În 2016, campania electorală pentru alegerile locale a stat sub semnul integrității clamate cu cărămida în piept. Atât s-au strofocat PNL și PSD să pară că se curăță de oameni urmăriți penal, trimiși în judecată sau condamnați, încât au adoptat criterii de integritate, trâmbițate pe toate drumurile, dar împotmolite într-o fățărnicie răsunătoare. Astfel, într-unele județe, primarii în funcție care aveau șanse mari să fie realeși, dar care intrau sub incidența criteriilor de integritate, au demisionat din partide, candidând „independenți”. Ghilimelele își au rolul lor, având în vedere că, în teritoriu, respectivii „independenți” erau masiv susținuți de către formațiunile pe care tocmai le părăsiseră.

Județul Argeș nu a făcut excepție: Tudor Pendiuc își încheia al șaselea mandat consecutiv și avea mari șanse să îl înceapă pe al șaptelea. Atât doar că el fusese reținut de către DNA pentru luare de mită și abuz în serviciu și stătuse în arest preventiv 8 (opt) luni neîntrerupt, din decembrie 2014 până în august 2015, când își reluase atribuțiile de primar.

Dând impresia că nu vrea să afecteze imaginea PSD-ului, Pendiuc a demisionat din formațiune și a candidat independent, Partidul Social Democrat susținându-l pe viceprimarul Cornel Ionică. Victoria acestuia cu mai puțin de 370 de voturi în fața lui Pendiuc ne face să credem că a fost vorba despre un noroc chior (ca să nu ne lansăm în speculații tenebroase legate de procesul electoral).

În acest context, redacţia PSnews.ro l-a contactat pe senatorul Şerban Valeca (preşedintele PSD Argeş), pentru câteva întrebări în legătură cu pregătirea alegerilor.

Fostul ministru delegat pentru activitatea de cercetare din guvernul Adrian Năstase ne-a spus că este mulţumit de rezultatele de pe 5 iunie, „dar cu nota 9 – se putea și mai bine”, în timp ce în noiembrie/decembrie social-democraţii îşi propun să câştige toate cele 13 fotolii parlamentare alocate judeţului.

„Nu știu dacă o să se poată, dar targetul nostru acesta este. Nu am stabilit cine deschide lista – după 30 septembrie o să discut și cu colegii, și cu Comitetul Executiv Central. Deci, deocamdată, avem foarte multă treabă și ne vedem de treabă – n-am deschis discuția apropo de liste”, ne-a mai spus Valeca.

Politicianul a evitat să precizeze dacă va candida pentru un nou mandat, mulţumindu-se să spună că „o să discutăm după 30 septembrie”. Nici alte nume care şi-au exprimat intenţia de candidatură nu ne-au fost dezvăluite, în ciuda insistenţelor.

„Nu știu, nu mă interesează. Eu am spus și public și așa am hotărât în Biroul Permanent Județean: că după 30 septembrie stăm de vorbă. Până atunci, avem treabă”, a sunat răspunsul lui Şerban Valeca.

Nu în ultimul rând, senatorul a afirmat că, în Argeş, PSD va merge singur în alegeri, urmând ca în viitorul parlament să fie „în parteneriat cu ALDE”.

Președintele PNL, promisiuni cu demisia pe masă

Liderul PNL Argeș, senatorul Ion „Iani” Popa, a promis, la sfârșitul lunii august, că liberalii vor câștiga patru fotolii de parlamentari, el precizând că, în caz contrar, își va da demisia din fruntea organizației județene, potrivit bitpress.ro.

Într-o declaraţie oferită pentru PSnews.ro, Popa s-a arătat „foarte nemulțumit” de scorul câştigat de PNL pe 5 iunie, „pentru că este un rezultat mult sub posibilitățile pe care le are filiala PNL din județul Argeș”.

„Analiza rezultatelor locale s-a făcut în filială. La nivel național, știm foarte clar și eu mi-am asumat lucrul ăsta: știu foarte clar unde am greșit eu, unde au greșit alții și, în urma acestei analize, am luat și măsuri, pentru a rezolva problema. Exact cum s-a făcut și la nivel național. Sunt o serie de măsuri organizatorice, dar astea sunt chestiuni de bucătărie internă.

Categoric, la alegerile parlamentare, noi sperăm într-un rezultat mult mai bun, pentru că am ajuns la concluzia cu toții, în urma acestei analize, că la alegerile locale am muncit foarte mult, am făcut o campanie bună, am avut candidați buni și, cu toate acestea, rezultatul a fost unul mult, mult sub așteptări. Și, făcând acea analiză, am constatat exact unde au fost erorile pe care le-am comis. Am remediat și remediem aceste defecțiuni și, la alegerile parlamentare, cu siguranță rezultatul va fi mult mai bun.

Eu n-am dat procente și nici nu mă hazardez în a da procente. În orice caz: ne-am asumat un obiectiv – și anume: acela de a obține minim patru parlamentari în Argeș: trei deputați și un senator. Ăsta este obiectivul minim„, a continuat Popa.

Nici de data aceasta nu am avut noroc să obţinem vreun nume de politician care vrea să se înscrie pe listele de candidaţi ai PNL Argeş, Iani Popa amintind că „listele se fac în luna octombrie”.

„Noi am și făcut o procedură internă, de alcătuire a listelor, procedură internă care este în plină desfășurare. Și anume: am stabilit niște termene, proceduri, o metodologie, niște evaluări care se vor face pe baza unor criterii interne… Dar asta este o chestiune de-a noastră, internă, care reprezintă doar o mică componentă în ceea ce privește metodologia de alcătuire a listelor. Sunt oameni care au muncit și muncesc foarte mult în partid și își doresc să candideze, dar care aduc mai puține voturi. Sunt oameni care se află într-o situație exact invers. Ei bine, decizia va fi una politică și se va face o analiză din punct de vedere politic și electoral.

Nu pot să vă dau nume, pentru că m-au întrebat și colegii de la presa din Argeș și chiar am făcut o conferință de presă, dar nu le-am dat – le-am spus că nu pot să dau nume, pentru că mi se pare incorect față de colegii noștri. E o competiție internă. Am înțeles că sunt județe unde s-au înscris câte 30-40 de oameni pentru liste. La noi, lucrurile nu stau chiar așa, dar, în orice caz, Partidul Național Liberal în Argeș trebuie să aibă o listă de 12 candidați la Camera Deputaților și de 6 candidați la Senat. Deci trebuie să fie 18 colegi care candidează. La fel de onorant este locul 12 ca locul 2 sau ca locul 1. Sigur că ordinea pe liste sunt decizii politice, pe care le va lua conducerea națională”, a detaliat Ion Popa.

Chestionat dacă îşi menţine intenţia de a demisiona de la şefia PNL Argeş în caz de eșec la parlamentare, senatorul a replicat: „Da. Sunt om serios”.

Şi PNL Argeş merge singur în alegeri, potrivit preşedintelui organizaţiei judeţene.

„Alianțe pre-electorale nu facem. Noi avem candidații noștri, mergem cu listele noastre (și la Cameră, și la Senat), cu programul nostru de guvernare, cu campania noastră. Deci Partidul Național Liberal merge singur în alegeri în Argeș și la nivel național. Alianțele post-electorale se discută la nivel electoral. Cert este un lucru: că, după alegerile locale, deși mulți spuneau că nu vor face alianțe cu PSD-ul (așa cum am spus și noi), diferența este că noi ne-am ținut de cuvânt – n-am făcut alianță cu PSD-ul în perioada post-alegeri, de constituire a consiliilor locale. În schimb, toate celelalte partide au făcut alianță… Niciun partid n-a făcut alianță cu noi. Deci noi n-avem înțelegeri cu alte partide în județul Argeș, la nivelul consiliilor locale. Deși au clamat toți că ei fac, că dreg, că sunt de dreapta, că sunt de stânga… nu: s-au dus toți acolo unde le era locul, probabil”, a încheiat Iani Popa.

PMP şi ALDE, pretenţii modeste

Din păcate, nu am reuşit să luăm legătura cu Cătălin Bulf (preşedintele PMP Argeş), dar am aflat, de pe site-ul partidului, că formaţiunea lui Traian Băsescu îşi propune să obţină un senator şi doi deputaţi.

“Pe lângă faptul că în urma fuziunii am devenit a treia forţă politică din Argeş, mai există şi avantajul că UNPR-ul are consilieri locali în 10 comune în care PMP nu a reuşit să obţină un astfel de mandat. Acest lucru ne dă încrederea că după alegerile parlamentare din acest an vom obţine un post de senator şi două de deputat, a declarat Bulf.

În schimb, mai multe detalii ne-au fost oferite de către Simona Brătulescu (co-preşedinte al ALDE Argeş), în ceea ce priveşte planurile judeţene ale partidului, precum şi favoriţii listei.

Se putea obține un scor mai bun, dar suntem peste scorul național (8,31% am obținut noi în Argeș, faţă de 6,32% în ţară). În toamnă, sper să atingem scorul de 12-13% și să scoatem cel puțin doi parlamentari. Biroul Politic Județean nu a luat o decizie în privința asta, dar favoriți sunt domnul deputat Andrei Gerea și domnul deputat Daniel Constantin. Nu am luat în discuție candidatura mea. În momentul de față, nu cred. La nivelul județului Argeș, nu facem alianţe – sigur. La nivel național, nu știu să vă spun”, a declarat Brătulescu pentru PSnews.ro.

Concluzia ar fi putut începe cu „rămâne de văzut dacă…” sau „surpriza ar putea veni din partea…”, dar, judecând după istoria ultimilor 20 de ani şi după victoriile pe bandă rulantă obţinute de către primarul Tudor Pendiuc, putem spune fără emoţii că Argeşul are toate şansele să rămână un fief al PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *