Skip to content
Politică

Alegeri în Călărași: Vechiul PDL preia frâiele județului / EXCLUSIV

pe-harta.ro

Astăzi, vă prezentăm situația din județul Călărași, care este un județ dominat de cei din PNL. Rezultatul de la alegerile locale le-a dat aripi celor din PNL, care speră la o victorie la scor în fața celor de la PSD. Primăria Călărași a fost câștigată de Daniel Ștefan Drăgulin, de la PNL, cu 39,93% din voturi, care se află la al doilea mandat de edil al municipiului.

Trăgând linie după alegerile locale, liberalii au câștigat 37 de primării în județul Călărași, iar social-democrații s-au mulțumit doar cu 13 fotolii de primari.

Contextul actual. Cine sunt actualii ocupanți ai fotoliilor parlamentare de Călărași

Potrivit site-ului Camerei Deputaților, fotoliile sunt ocupate de:

  • Dragomir Maria, independent
  • Valeriu Steriu, PMP
  • Dan Motreanu, PNL
  • Aurel Niculae, independent
  • Raluca Surdu, PNL
  • Aurel Vainer, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România

De asemenea, senatori de Călărași sunt:

  • Iulian Dumitrescu, PNL
  • Ștefan Tomoiagă, PNL

Vechii pedeliști îi pun în umbră pe liberali

PNL conduce liniștit instituțiile statului din Călărași, mai ales după victoria răsunătoare de la alegerile locale din iunie. PNL și-a făcut socotelile și știe că are un avantaj clar, pe care încearcă să-l conserve. Județul Călărași este dominat de baronii PNL, începând cu Răducu Filipescu și continuând cu Vasile Iliuță.

Pentru mulți ani, Filipescu a ținut sub control organizația județeană a PNL și a reușit să ducă partidul pe prima poziție în topul preferințelor electoratului. Timp de trei mandate, baronul liberal a condus Consiliul Județean cu autoritate și nimeni nu i-a amenințat scaunul. După fuziunea cu PDL, lucrurile s-au schimbat printre liberali. Filipescu l-a susținut pe Marian Dinulescu pentru funcția de președinte CJ, dar deputatul PNL Vasile Iliuță s-a impus în interiorul partidului și a câștigat fotoliul în administrația locală. Această victorie l-a determinat pe Filipescu să facă un pas în spate și să lase loc liber unor politicieni mai tineri, care vor să-și construiască imaginea de baroni. Acesta este semnalul că vechii pedeliști îi pun în umbră pe cei din PNL, iar în interiorul partidului se va da iarăși o luptă între cele două tabere pentru candidații la parlamentare.  

Deputatul Iliuță a fost stăpân, pentru mai mulți ani, în comuna Vâlcelele. Timp de 12 ani Iliuță a ocupat scaunul de primar al acestei comune, după care a renunțat pentru o carieră de demnitar la București. Iliuță s-a impus deja la conducerea organizației județene și regimul Filipescu a apus. Alegerile parlamentare din acest an vor stârni noi controverse în PNL, deoarece fiecare tabără va încerca să-și impună candidații.

În presă se vehiculează mai multe nume pentru alegerile parlamentare din acest an. O surpriză pe aceată listă este chiar deputatul Dan Motreanu, care în acest moment este anchetat de procurori.

Astfel, pentru Camera Deputaților ar putea candida: Dan Motreanu, Raluca Surdu și Liviu Tomoiagă; iar la Senat: Răducu Filipescu și Vasile Nedelcu, transmite arenamedia.ro.

Vasile Iliuță, noul președinte al Consiliului Județean Călărăși, a precizat pentru PSnews.ro că obiectivul partidului este să obțină 54% la alegerile parlamentare în acest județ. De asemenea, el a confirmat numele vehiculate în presă. Pentru Senat, Iliuță l-a mai nominalizat și pe Marian Drăgan. 

„Nu avem o listă. Situația se va hotărî săptămâna care vine în Biroul Executiv Județean.

Scorul nostru este de minim 54%, a declarat Iliuță.

În tăcere, liberalii încearcă să-și stabilească o listă sub atenta supraveghere a baronului Iliuță, unul dintre cei mai bogați oameni din județ. Acesta exploatează circa 3.000 de hectare, iar 400 dintre acestea proprietate personală. De asemenea, firmele sale au obținut fonduri europene destinate agriculturii, iar astfel și-a crescut cifra de afaceri, scrie presa locală.

Ascensiunea în afaceri a lui Iliuță începe după ce a preluat ferma Floroaica, fosta fermă a Partidului Comunist Român. Presa din Călărași a scris, la vremea respectivă, că achiziția s-a făcut la un preț derizoriu. La scurt timp, acesta a încercat să achiziționeze și să concesioneze diferite suprafețe de teren, încât să-și mărească influența în tot județul.

PSD Călărași rămâne în mila celor de la București

Social-democrații din Călărași au văzut un lider în fostul deputat Daniel Florea, care la alegerile locale a câștigat mandatul de primar în Sectorul 5. Firma  de avocatură, pe care o deține primarul de sector, i-a adus numeroase venituri, iar în doi ani a ajuns la încasări de circa un milion de euro.

La alegerile parlamentare din 2012, Daniel Florea a fost desemnat candidat al PSD în Călărași după ce a primit sprijin de la București, pe vremea când Ponta promitea că vine cu o generație de tineri politicieni. Este posibil ca și în acest an tot Bucureștiul să trimită candidați la PSD Călărași, organizație care nu vrea să-și asume prea multe riscuri.

Sub conducerea lui Dan Cristodor, PSD Călărași se amăgește că deține puterea, în timp ce liberalii se ocupă liniștiți de instituțiile statului. PSD Călărași arată ca un partid lipsit de reacție, care așteaptă ajutorul celor de la București pentru a mai respira într-un județ dominat de liberali. Alegerile parlamentare din acest an vor marca o nouă înfrângere pentru social-democrați, care se vor mulțumi cu firimiturile.

PSD Călărași n-a reușit să iasă din umbra PNL nici pe vremea când Dan Șova făcea jocurile pentru social-democrații din acest județ. Și înainte de Șova, Oana Mizil a ținut frâiele organizației județene, dar Ponta a schimbat liderii din PSD Călărași, deoarece avea un conflict cu Marian Vanghelie.

PDS, surpriza din Călărași. Liderii ALDE, speranțe mari

Surpriza de la aceste alegeri locale o reprezintă Partidul Dreptății Sociale (PDS), care s-a situat pe locul trei la Primăria Călărași, prin candidatul Nicolae Dragu, fost primar al municipiului. Chiar dacă este unul dintre aproapiații fostului președinte Băsescu, acesta a refuzat să candideze la primărie din partea PMP. PNL a decis să-l excludă, în 2010, pe Dragu din partid deoarece acesta l-ar fi sprijinit pe Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009.

Tot în anul 2010, Dragu a fost huiduit de către cetățeni și în acel moment și-a pierdut cumpătul, declarând: „Sunteți niste javre. La revedere, javrelor. N-o să mai aveți primar niciodată în viața voastră. Ați fost în mizerie. Asta e mulțumirea voastră? Nu vă e rușine, nemernicilor?”. De asemenea, înregistrarea video este disponibilă aici. Trecutul politic al lui Dragu este marcat de traseism, după ce a trecut prin PSM, PNȚCD, AP și PNL, UNPR, PDS. Totul ca să ajungă la putere și din disperarea de a-și păstra fotoliul de edil. Acum, Dragu mai este doar o amintire urâtă în trecutul municipiului Călărași.

PDS a reușit rezultatul bun la Primăria Călărași deoarece Dragu încă mai are fani prin municipiu. La nivelul județului, ALDE s-a afirmat ca a treia forță politică, obținând două mandate de consilieri județeni. Niciunul dintre actualii copreședinte ALDE Călărași – Virgil Dumbravă și Bogdan Georgescu – nu intenționează să candideze la alegerile parlamentare, după cum au precizat aceștia pentru PSNews.ro. Dumbravă, fost candidat la Primăria Călărași, a declarat pentru PSnews.ro că scorul partidului la aceste alegeri „ar trebui să fie de minim 15% în județul Călărași”.

PMP nu reușește să se ridice la nivelul așteptărilor, iar Traian Băsescu nu se bucură de voturile electoratului din Călărași. Nicolae Dragu a declarat că fostul președinte „este hulit în acest județ”, după cum transmite soridapress.ro. Lucru care, evident, împiedică PMP să crească în sondaje. Principala opțiune a electoratului de dreapta din Călărași rămâne PNL, urmat de ALDE.

Concluzii

PNL se pregătește de o nouă victorie la alegerile parlamentare din acest an. PSD rămâne la mila conducerii de la Centru, așteptând un parlamentar cu notorietate, care să echilibreze balanța de putere din Călărași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *