Contracandidatul Maiei Sandu în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, respins sugestiile că ar fi îndatorat Rusiei, făcând apel la integrarea europeană, evitând în acelaşi timp diviziunile pe care, în opinia sa, le-a creat preşedintele.
Alexandr Stoianoglo este susţinut în turul doi al scrutinului de duminică de un partid legat în mod tradiţional de Rusia.
Într-un interviu acordat marţi agenţiei Reuters, el a declarat că, dacă va fi ales să conducă fostul stat sovietic, va încerca să reducă diferenţele cu enclava separatistă Transnistria din Moldova şi că este pregătit să se întâlnească cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, dacă acest lucru este în interesul majorităţii compatrioţilor săi.
”Nu am avut niciun contact de ani de zile cu oficiali din Rusia. Nici la telefon, nici în secret, nici în întâlniri, nici nicăieri”, a declarat Stoianoglo ca răspuns la acuzaţia lui Sandu că ar fi un «cal troian» şi «omul Moscovei».
Sandu, care a obţinut 42% în primul tur al alegerilor, faţă de 26% pentru Stoianoglo, a făcut din integrarea europeană punctul central al celor patru ani de mandat şi denunţă Rusia drept unul dintre cele mai mari rele cu care se confruntă ţara, situată între Ucraina şi România. Relaţiile cu Moscova au căzut în picaj.
În urma primului tur – şi a unui vot extrem de strâns pentru ”da” la referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană – Sandu a citat ”dovezi clare” conform cărora grupuri criminale sprijinite de ”forţe străine” au încercat să mituiască 300.000 de alegători.
Stoianoglo, răspunzând la întrebări în scris, a declarat că nu are nicio legătură cu Ilan Shor, omul de afaceri pro-rus fugar care recunoaşte că a plătit alegători pentru a vota ”nu” la referendum.
El şi-a reafirmat apelul pentru o ”resetare” a relaţiilor cu Moscova, în ciuda criticilor din partea adversarilor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News