PSnews

Congres PNL

Alegeri în Tulcea: PSD iese la atac cu Teodorovici / EXCLUSIV

gds.ro

Astăzi, vă prezentăm coloratura politică a judeţului Tulcea. Ne interesează parcursul diferitelor formaţiuni politice în sectorul administrativ astfel încât, la final, să avem o imagine de ansamblu asupra candidaţilor care aspiră la un loc de senator sau deputat.

În prima fază, vom începe cu alegerile locale din iunie 2016, unde vedem că social-democraţii au câştigat majoritatea primăriilor din judeţ. Este vorba despre un număr de 30 de primării dintre cele 51. Imediat după ei, vin liberalii, cu 18 primării.
Cu toate că PSD s-a impus la nivel de judeţ, primăria municipiului Tulcea nu se află printre cele câştigate. Astfel, conducerea unităţii administrativ-teritoriale tulcene îi revine candidatului independent Constantin Hogea, fost membru PNL.
În schimb, la conducerea Consiliului Judeţean Tulcea este reales Teodorescu Horia, candidat din partea PSD, aflat la cârma judeţului încă din 2012. Mai precizăm că din 31 de mandate de consilieri judeţeni, PSD a obţinut 14, PNL – 12, ALDE – 3, iar PMP – 2 mandate, scrie stirileprotv.ro.

Contextul actual. Cine sunt actualii ocupanți ai fotoliilor parlamentare de Tulcea

Potrivit site-ului Camerei Deputaților, demnitarii de Tulcea sunt:

  • Ioan Balan – PSD
  • Liviu Codîrlă – PSD
  • Marian Avram – PSD
  • Neviser Zaharcu – PSD
  • Vasile Gudu, deputat PNL
  • Octavian-Marius Popa, ALDE
  • Ignat Miron, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România

De asemenea, senatorii de Tulcea sunt:

  • Trifon Belacurencu – PSD
  • Octavian Motoc, senator PNL

Teodorovici se vrea șef în Deltă

La alegerile parlamentare din acest an, PSD renunță la actualii parlamentari de Tulcea și vine cu oameni noi, care vor fi conduși de Eugen Teodorovici, fostul ministru al Fondurilor Europene și al Finanțelor, în Guvernul Ponta.

Transferul lui Teodorovici, cunoscut drept apropiatul lui Ponta, în Tulcea este unul de imagine, prin care PSD încearcă să-și consolideze poziția în regiunea Dobrogea. Teodorovici rămâne în cărți și pentru funcția de premier din partea PSD, dacă aceștia vor forma majoritatea după alegerile parlamentare.

Astfel, pentru un loc în Camera Deputaților au intrat în cursă Andaluzia Luca, Lucian Eduard Simion, Eugen Ion, Anişoara Radu, Anca Suhov, Bogdan George Corbeanu. La Senat își încearcă norocul următorii pesediști: Eugen Orlando Teodorovici, Lavinia Vizauer, Liliana Marinescu, Marin Bădiţă.

PNL se scufundă în scandaluri de corupție

Liberalii au planuri mari și visează la victorie deși au câștigat doar 18 primării la alegerile locale. Pe umerii liberalilor atârnă și problemele cu justiția pe care le are Constantin Hogea, fost membru PNL. Acesta a reușit să câștige un nou mandat de primar, din poziția de candidat independent, deși în vara lui 2015 a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de luare de mită.

PNL încearcă să-și spele imaginea la alegerile parlamentare din acest an, iar lista la Camera Deputaților o deschide Vasile Gudu, liderul organizației județene. Numai că schimbarea clasei politice este amânată în județul Tulcea, deoarece la Senat candidează Octavian Motoc, actual senator PNL. Acesta este urmat de consilierii județeni Nicolae Chici și Dan Bălan și de Viorica Pavel. La Camera Deputatul a mai intrat în cursă și George Siscu, Dumitru Pârvulescu, Valentina Radu, Gabriel Herea și Nicolae Topoleanu.

Rămâne de văzut dacă rezultatul liberalilor va fi afectat de scandalul de corupție al primarului Hogea. De asemenea, un rol important îl va juca și Dacian Cioloș, care este garanția că PNL vrea schimbarea clasei politice, chiar dacă vine cu aceiași parlamentari la alegerile de pe 11 decembrie.

Bătaie în 3 pe locul 3

ALDE, PMP și USR sunt partidele care se luptă pentru locul 3 la alegerile parlamentare din județul Tulcea.

ALDE a reușit să-l convingă pe deputatul Octavian Popa să candideze pe listele acestui partid și prin această mutare speră că va reuși să treacă de pragul de 5%. După ce a avut o carieră în PNL, acesta a ales tabăra lui Tăriceanu pentru a fi sigur că prinde un loc pe listele de la alegerile parlamentare.

„De ce am decis să plec acum, după 26 ani? În primul rând pentru că PNL nu mai este partidul în care am intrat şi am crezut. În acest partid nu mai există pic de democraţie internă, nici de libertate de exprimare. Actuala conducere nu mai respectă nici propriul statut, nici legea partidelor politice, şi de altfel nu mai ţine cont de niciun principiu democratic. Deciziile se iau de către un grup restrâns de oameni, apoi, după ce sunt făcute publice, sunt supuse votului formal al Biroului Permanent Naţional. În partid a început deja o luptă pentru putere, concretizată prin înlăturarea oamenilor incomozi actualei conduceri şi mai ales binomului Vasile Blaga – Alina Gorghiu”, a spus Popa, în momentul în care a plecat din PNL, potrivit evz.ro.

Pe listele ALDE Tulcea mai candidează, pentru un fotoliu în Camera Deputaților, și  Badea Petre, Tudorie Marius, Visterneanu Elena, Panait Grigore, Moise Florentin. Totodată, au intrat în campania electorală pentru Senat următorii: Radu Vasile Romul, Perpelea Rodica, Ifrim Marius Cristinel, Lazăr Nicolae.

Uniunea Salvați România (USR) vine cu 4 candidați pentru alegerile parlamentare. La Camera Deputaților candidează Marian Zamfir, Tatiana Haliţ și Giusseppe — Rino Sachetti. La Senat își încearcă norocul Bogdan Paul Negrea.

Teoretic, Mișcarea Populară s-a întărit în această vară, în urma fuziunii cu UNPR. Numai că acest lucru nu este o garanție. Partidul lui Traian Băsescu a fost pe locul 4 la alegerile locale, dar a reușit să treacă de pragul de 5%. Pentru alegerile parlamentare din acest an, PMP vine cu următorii candidați la Camera Deputaților: Victor Tarhon și Silviu Ştefan Petcu, iar la Senat candidează Ion Ganea și Alexandru Perianu.

Concluzii

PSD se întărește în județul Tulcea odată cu transferul lui Teodorovici. Social-democrații au prima șansă la victorie, în timp ce PNL poate să-și facă toate calculele de pe locul 2. Surpriza se poate produce abia când vine vorba de locul 3 pe scena politică din Tulcea, unde ALDE, PMP și USR au șanse egale. Avantajul celor din Uniunea Salvați România va fi mobilizarea oamenilor, într-un județ aflat la limita sărăciei. Deși Tulcea are marele avantaj numit Delta Dunării, niciun partid n-a reușit să profite de acesta și să dezvolte județul.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi