Skip to content
Politică

Alegeri în Ucraina: Poroshenko, singurul prezent la dezbaterea programată cu rivalul Zelensky

operationworld.org

Preşedintele Ucrainei, Pedro Poroshenko, a ajuns la dezbaterea programată cu rivalul său, Volodymyr Zelensky, însă acesta din urmă nu a fost prezent, scrie BBC.

Cei doi au căzut de acord pentru a participa la o dezbatere televizată pe Stadionul Olimpic din Kiev însă nu s-au înţeles privind data. Zelensky dorea ca evenimentul să aibă loc vineri, cu doar două zile înainte de alegeri.

Poroshenko, care se află în urma rivalului său după ce a câştigat doar 16% din voturi în prima rundă a alegerilor prezidenţiale, speră acum să profite de lipsa lui Zelensky de la dezbatere. Preşedintele, despre care mulţi spun că nu a făcut destule pentru a se lupta cu probleme precum corupţia din Ucraina, l-a acuzat pe Zelensky că i-ar fi frică de dezbatere.

„Dacă se ascunde de oameni iar, dacă îi este frică, îl vom invita iar, îl vom invita în fiecare zi la fiecare emisiune pentru ca toată ţara să vadă ce va vota”, a transmis el mulţimii şi publicului de acasă când a ajuns la stadion.

Dezbaterea a fost propusă iniţial chiar de Zelensky. Însă, conform corespondentului BBC Jonah Fisher, comediantul spera ca actualul preşedinte să refuze.

Zelensky a ignorat până în prezent regulile obişnuite din campanii – nu a organizat niciun miting şi a acordat puţine interviuri – preferând să comunice pe reţelele sociale.

Nu este clar, de asemenea, care este ideologia sa politică. În ciuda acestui fapt, el a câştigat confortabil prima rundă, adunând peste 30% din voturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *