Skip to content
Politică

Alegeri locale: un tur sau două? Dragnea se înverşunează contra PNL şi îl critică pe preşedintele CCR

Alegeri locale ar trebui să aibă loc într-un tur sau în două? Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, se înverşunează contra PNL şi îl critică pe preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), judecătorul Augustin Zegrean.

Conform unui comunicat remis, joi, PSnews.ro, Dragnea anunţă că Partidul Social Democrat se opune „cu fermitate” modificării legilor electorale – legi organice,  prin ordonanță de urgență, cu doar 4 luni înaintea alegerilor, punct de vedere care i-a fost transmis premierului Dacian Cioloș.

„În ciuda presiunilor din partea PNL, Guvernul are datoria să rămână consecvent mandatului pe care l-a primit din partea Parlamentului și să se abțină de la inițiative care nu sunt cuprinse în programul de guvernare.

Legislația electorală se poate modifica doar printr-o lege și nu printr-o ordonanță de urgență, cu atât mai puțin de către un guvern tehnocrat, aceasta fiind o temă eminamente politică. În plus, din punct de vedere procedural nu exită niciun argument care să justifice urgența unui atfel de demers, la doar câteva luni după adoptarea legii electorale, cu o largă majoritate, în baza unui proiect elaborat de o comisie specială a Parlamentului.

De altfel, Partidul Național Liberal a fost reprezentat în Comisia de cod electoral, deținând chiar președinția comisiei, prin intermediul deputatului Mihai Voicu. Proiectul de lege propus de Comisie a fost votat inclusiv de reprezentații PNL, promulgat de președinte și nimeni nu l-a atacat la Curtea Constituțională. O astfel de abordare, potrivit căreia o lege de o asemenea importanță poate fi modificată în funcție de interesele de moment ale unui partid, pune practic între paranteze ideea de democrație.

Total inoportună considerăm că este, în acest context, declarația Președintelui Augustin Zegrean, care poate fi interpretată drept o viză de constituționalitate acordată în avans unui astfel de demers. Dincolo de faptul că unui judecător nu îi este permis, în general, să se pronunțe asupra unor cauze aflate pe rol sau care ar putea să ajungă pe rol, în cazul acesta particular intervenția dlui Zegrean vădește și partizanat politic, ceea ce este la fel de reprobabil. Datoria domniei sale este să se pronunțe, în plenul Curții, pe probleme de constituționalitate și în niciun caz asupra oportunității politice sau a caracterului democratic al unor inițiative legislative”, mai arată Liviu Dragnea.

De asemenea, Dragnea aminteşte că decizia CCR nr. 51/2012 preia „cât se poate de explicit” recomandarea Comisiei de la Veneția care, în „Codul bunelor practici în materie electorală”, prevede că ar fi necesar a se evita, nu atât modificarea sistemelor de scrutin – care, în opinia preşedintelui PSD, „pot fi întotdeauna îmbunătăţite” – ci modificarea lor frecventă sau cu puţin timp (cel puţin un an) înainte de alegeri.

„De altfel, inclusiv co-președinta PNL Alina Gorghiu făcea anul trecut presiuni pentru ca legea electorală să fie adoptată în timp util, ca să nu intrăm «în acel an dinaintea alegerilor parlamentare în care nu ai voie să mai modifici legislația electorală»”, încheie preşedintele PSD.

1 comentariu la “Alegeri locale: un tur sau două? Dragnea se înverşunează contra PNL şi îl critică pe preşedintele CCR

  1. Daca Dragnea ar fi corect si inteligent, ar solicita inapoierea monedei de schimb a votului in doua tururi la locale de la PNL. Adica Presedintii de Consilii Judetene sa fie alesi tot direct si in doua tururi. Si atunci nea Zagrean ramane fara obiect al muncii iar PNL-ul se infunda de tot. In conditiile alea, nu veti mai vedea liberal votand pentru doua tururi !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *