Alegeri parlamentare în Suedia, cu valoare de referendum. Intră sau nu extrema dreaptă la guvernare?

suedia
Sursa foto: Pixabay

Suedezii sunt chemaţi la urne duminică pentru alegerile parlamentare, care capătă valoarea unui referendum pentru sau împotriva intrării extremei drepte în guvern într-o ţară considerată cândva una dintre cele mai progresiste din Europa, relatează Reuters.

Secţiile de vot s-au deschis la ora 06:00 GMT (9:00, ora României) şi se vor închide la ora 18:00 GMT (21:00, ora României).

Incertitudinea planează asupra rezultatului scrutinului, în condiţiile în care diferenţa s-a redus între blocul de centru-stânga, considerat învingător acum câteva săptămâni, şi dreapta aflată la putere, aliată cu Democraţii din Suedia, o formaţiune antiimigraţie cu rădăcini în mişcarea neonazistă.

Sondajele de opinie arată că alianţa de opoziţie de centru-stânga se află uşor în frunte, Magdalena Andersson, din partea Social-Democraţilor, fiind favorită pentru a deveni din nou prim-ministru după patru ani petrecuţi în opoziţie, însă avantajul blocului său s-a redus considerabil în ultimele zile ale campaniei.

În căutarea unui al doilea mandat consecutiv, la rândul său, prim-ministrul Ulf Kristersson, liderul Partidului Moderaţilor (conservator), a promis să ofere portofolii ministeriale partidului lui Jimmie Akesson, care, de la alegerile parlamentare din 2022 şi după ce a obţinut un scor de peste 20%, a susţinut până acum guvernul în Parlament fără a face parte din executiv.

Citeşte mai mult aici.

Autor

  • Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: