Ludovic Orban este candidat la alegerile prezidențiale, din partea partidului Forța Dreptei. Orban intră pentru prima dată în cursa pentru Cotroceni.
Ludovic Orban a primit susținerea Forței Dreptei, Partidul Mișcarea Populară (PMP), Alternativa Dreaptă și Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalace pentru a candida la alegerile prezidențiale. Aceste formațiuni au oficializat formarea Alianței Forțelor de Dreapta (liberal-conservatoare), iar Ludovic Orban și-a depus candidatura la BEC, la data de 5 octombrie.
Ludovic Orban s-a născut pe data de 25 mai 1963, în Brașov. Este căsătorit și are un copil.
Născut într-o familie interetnică – tatăl maghiar, mama – româncă, Ludovic Orban și-a făcut studiile în Brașov. A absolvit Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov în 1982 și Facultatea de Tehnologia Construcțiilor de Mașini din Brașov. Primul loc de muncă al acestuia a fost la Tractorul Brașov, unde a lucrat ca inginer tehnolog. În perioada 1991-1992, Ludovic Orban s-a angajat ca redactor la cotidianul Viitorul Românesc. Orban a participat la patru programe internaționale în SUA, Marea Britanie și Germania.
Cariera politică
1992-Ludovic Orban s-a a intrat in Aripa Tânără a PNL, iar in 1998, a obținut un loc în Consiliul Național al PNL. Apoi, în perioada 2001- 2002, a fost membru al Biroului Permanent Central al PNL, iar din 2002 până în 2008, a condus PNL București și a fost președinte al Comisiei de Administrație Publică din cadrul partidului. În perioada 2007-2008, Ludovic Orban a fost numit ministru al Transporturilor în guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu.La congresul PNL din 2009, Ludovic Orban a candidat alături de Crin Antonescu, fiind ales prim-vicepreședinte al partidului.
În 2008, a fost ales deputat de București, obținând un nou mandat în 2012, iar în 2013 a pierdut funcția în urma disputelor cu liderul partidului.
Ludovic Orban, președinte PNL, în 2017
Orban a fost ales președinte al PNL în 2017, în cadrul Congresului partidului. Ludovic Orban mai candidase la șefia PNL și în anii 2002, 2009 și 2014, fiind învins de Theodor Stolojan, Crin Antonescu, respectiv de Alina Gorghiu.
După ce Guvernul Dăncilă a fost demis (2019), Ludovic Orban a fost desemnat premier al României. La data de 5 februarie 2020, guvernul Orban a fost demis printr-o moțiune de cenzură susținută de 261 de parlamentari. La data de 6 februarie 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, a fost propus din nou de către Klaus Iohannis pentru funcția de premier.
Pe 7 decembrie 2020 și-a depus mandatul de prim-ministru după rezultatul alegerilor parlamentare, iar după Congresul PNL din septembrie 2021 care a dus la alegerea lui Florin Cîțu în funcția de președinte PNL, Ludovic Orban a plecat din PNL …și-a creat Forța Dreptei.
Scandaluri, controverse
În 2016, Orban a fost implicat într-un caz de corupție legat de finanțarea campaniei electorale, trimis în judecată de către DNA sub acuzația de folosire a influenței pentru a obține foloase necuvenite.
Conform rechizitoriului, pe 1 martie 2016, când ocupa funcția de prim-vicepreședinte al PNL, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru a solicita sprijin financiar în campania sa electorală la alegerile locale din vara acelui an, unde fusese propus candidat la Primăria Capitalei. A fost achitat de instanță.
Ludovic Orban (martie 2016) i-ar fi cerut lui Urdăreanu, 50.000 de euro în numerar, cerând ca banii să ajungă la persoane cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune pentru promovarea imaginii sale, potrivit DNA. Apoi, Orban și-a retras candidatura la Primăria Capitalei și a demisionat din funcțiile de prim-vicepreședinte al PNL și vicepreședinte al Camerei Deputaților. A rămas deputat până la finalul mandatului său, în decembrie 2016. Pe 18 iunie 2017, Ludovic Orban a fost ales președinte al PNL.
Fotografia din timpul pandemiei Covid care a stârnit o reacții puternice
În mai 2020, Ludovic Orban, pe atunci prim-ministru al României, a fost surprins alături de alți membri ai cabinetului său, Raluca Turcan și Bogdan Aurescu, sărbătorind ziua lui de naștere. Ei serau într-un birou de la Guvern fără a respecta măsurile sanitare impuse în acel moment: purtarea măștilor sau distanțarea socială, iar pe masă se aflau pahare de alcool și țigări.
Fotografia a stârnit o reacție puternică din partea publicului, mai ales că, la momentul respectiv, guvernul condus de Orban a impus restricții stricte pentru a limita răspândirea virusului. Ca urmare, premierul și colegii săi au fost amendați pentru încălcarea regulilor sanitare. Ludovic Orban a explicat că surpriza a fost pregătită de colegii săi, iar evenimentul a fost de scurtă durată și nu a vrut să încalce regulile.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News