Ministerul Afacerilor Interne a primit, în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, 149 de sesizări privind fapte nelegale privind procesul electoral, dintre acestea, 141 de sesizări confirmându-se. Sâmbătă, 34.000 de angajaţi ai MAI sunt implicaţi în acţiuni vizând securitatea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale electorale pe timpul transportului către secţiile de votare. Duminică, în ziua votului, MAI mobilizează 43.000 de angajaţi.
„Pe timpul campaniei electorale nu au fost înregistrate incidente deosebite, efectivele MAI fiind mobilizate pentru a asigura climatul normal de siguranţă publică şi pentru a cerceta sesizările cu privire la săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni electorale”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Aceasta a precizat că în campania pentru scrutinul prezidenţial au fost înregistrate 149 de sesizări legate de fapte nelegate privind procesul electoral. Dintre acestea, 141 de sesizări s-au confirmat, cinci nu au fost confirmate, iar trei sunt în curs de cercetare.
Un număr de 45 de sesizări care nu au fost de competenţa MAI au fost transmise spre soluţionare către Autoritatea Electorală Permanentă şi Biroul Electoral Central.
Angajaţii MAI au aplicat 18 avertismente şi 25 de amenzi pentru contravenţii legate de procesul electoral, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre încălcarea normelor legale privitoare la afişajul electoral.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News