Psihologul Radu Leca vine cu explicații în privința votului exprimat de români, la alegerile prezidențiale de duminică, 4 mai.
În ziua în care cetățenii români își aleg viitorul președinte, psihologul Radu Leca a afirmat că votul exprimat de aceștia este impulsionat de sentimente de furie și nevoia de răzbunare, reprezentând totodată un act de descărcare emoțională și de recâștigare a controlului asupra propriului drept de a alege, după o perioadă resimțită ca fiind nedreaptă.
Acesta a oferit explicații despre natura profund emoțională a votului, susținând că românii au o tendință istorică de a-și pedepsi conducătorii.
„Vorbim despre un sistem de protecție psiho-emoțional, care garantează o fluidizare emoțională cognitivă, poziționată în așa fel încât subiectul are senzația concretă și clară că el s-a răzbunat pe cineva. – Dom’le, pe cine te-ai răzbunat? – M-am răzbunat pe sistem. – De ce te-ai răzbunat pe sistem? – Fiindcă mi-am dorit foarte clar să fiu sigur că pot să votez omul pe care-l vreau, după ce mie mi-au fost luate, în mod concret, aceste drepturi, o perioadă lungă, și nu am fost lăsat să vorbesc.
Radu Leca: Votul de astăzi va garanta o eliberare puternică de ceea ce înseamnă frustrare
Dimineață, am fost prezent într-o dezbatere și am ajuns la următoarea idee: Avem de-a face cu un vot cu furie. Și eu vin și spun așa: ‘Avem de-a face cu un vot cu răzbunare și furie’. De ce? Răzbunarea aceasta are legătură cu structura consecventă a poporului român, în care acesta își ia dreptul înapoi de a spune, de a face, de a gândi.
Și cu structura concretă de pedeapsă a poporului român, ținând cont de faptul că noi, ca popor, suntem singurii, la nivel atât balcanic, cât și european, care și-au ucis aproape toți conducătorii. Ținând seama de aceste elemente, noi știm foarte clar că votul de astăzi, care a fost realizat într-un număr impresionant, va garanta o eliberare puternică de ceea ce înseamnă frustrare”, a declarat psihologul Radu Leca, invitatul emisiunii DC Votez.
Românii votează pentru „eliberare”
Psihologul Radu Leca a mai subliniat faptul că, din perspectivă psiho-emoțională, românii votează ca un gest de eliberare personală, respectiv o formă de răspuns la frustrările acumulate, comparabilă cu sentimentul de libertate trăit în timpul Revoluției ’89.
„(…) Din punct de vedere psiho-emoțional, subiectul se conectează cu elemente care au legătură cu propria persoană – eul care se răzbună pe un sistem îndoctrinat, pe o participare mică la vot și care-ți zice: Uite, îți arăt eu că pot să ies la vot!, eul care este în diasporă, eul care este în țară. Oameni care-și doresc să se simtă liberi ca acum 35 de ani, la Revoluție”, a mai explicat specialistul.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News