Alegeri prezidenţiale şi referendum în R. Moldova: Lista secțiilor de votare din România

Sursa foto: Ambasada Republicii Moldova în România

Autoritățile din R. Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional. Cetăţenii R. Moldova din România își vor putea exercita dreptul la vot în baza unui buletin de identitate valabil, pașaport valabil și inclusiv expirat.

Într-un comunicat de presă, reprezentanții Ambasadei R. Moldova la Bucureşti informează că trei din cele 16 secţii de votare vor fi deschise în București. Două vor fi în incinta Autorităţii Electorale Permanente şi una în sediul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Câte două secții de votare vor fi deschise în Cluj şi Iaşi. Secții de votare vor fi deschise și în Brașov, Sibiu, Craiova, Bacău, Constanţa, Oradea, Galați, Suceava și Timișoara, notează deschide.md.

Lista completă cu adresele secțiilor de votare:

București (Autoritatea Electorală Permanentă – str. Stavropoleos nr. 6; str. Eugeniu Carada, nr. 1, sector 3; str. Eugeniu Carada, nr. 1, sector 3)

Brașov (Casa de Cultură a Studenților – str. Memorandumului nr. 39)

Sibiu (Școala Gimnazială Regina Maria – str. Zaharia Boiu nr. 1)

Cluj-Napoca (Casa de Cultură a Studenților – Piața Lucian Blaga nr. 1 – 3; Casa de Cultură a Studenților – Piața Lucian Blaga nr. 1 – 3)

Timișoara (Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” – str. Cluj nr. 12)

Craiova (Universitatea din Craiova – str. A. I. Cuza nr. 13)

Oradea (Colegiul Economic „Partenie Cosma” – str. Armatei Române, nr. 1F, Corp A)

Iași (Casa de Cultură a Studenților – str. Vasile Conta nr. 30; Școala primară Gheorghe Asachi – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 64)

Suceava (Universitatea „Ștefan cel Mare Suceava” – str. Universității nr. 13)

Bacău (Universitatea „Vasile Alecsandri” – Calea Mărășești nr. 158)

Galați (Universitatea „Dunărea de Jos” – str. Domneasca nr. 47)

Constanța (Universitatea „Ovidius” – bl. Mamaia nr. 124)

Secțiile de votare vor fi deschise la ora 07:00, iar cetăţenii R. Moldova își vor putea exprima votul până la ora 21:00.

În total, pentru alegerile prezidențiale și referendumul privind integrarea europeană a R. Moldova vor fi deschise 2.221 de secții de votare, dintre care 234 în 37 de țări. Cele mai multe dintre ele vor fi deschise în Italia – 60 la număr. În Germania vor fi 26, iar în Franța – 20. În SUA, cetățenii moldoveni vor putea vota la 16 secții.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: