Nataša Pirc Musar este avocata care a reprezentat-o pe Melania Trump, fosta primă doamnă a Statelor Unite ale Americii, în câteva procese dintre care unul privind drepturle de autor, în Slovenia, titrează publicația Politico.
Potrivit rezultatelor preliminare, Nataša Pirc Musar a câștigat, duminică, în urma celui de-al doilea tur de scrutin, devenind, astfel, prima femeie președinte din Slovenia. După numărarea voturilor, aceasta l-a devansat pe fostul ministru de externe conservator de dreapta al Sloveniei, Anže Logar, cu 54% (față de 46% din voturi) potrivit mass-media. Victoria Natašei Pirc Musar întărește poziția blocului liberal, după victoria coaliției de centru-stânga la alegerile parlamentare din Slovenia din aprilie.
„Îmi doresc în primul rând să deschid un dialog între toți slovenii”, a declarat Pirc Musar, imediat după anunțul rezultatelor. „ Sper că Pirc Musar va îndeplini toate promisiunile făcute în timpul campaniei”, a afirmat Logar, care și-a recunoscut înfrângerea.
Pirc Musar, în vârstă de 54 de ani, va fi prima femeie președinte a Sloveniei, de la obținerea independenței, după destrămarea Iugoslaviei, în 1991, informează politico.eu.