Americanii trebuie să decidă la 5 noiembrie pe cine trimit la Casa Albă până în 2029, dar preşedintele Statelor Unite nu este ales prin sufragiu universal direct, pentru că se ţine seama de particularităţile şi importanţa statelor în sistemul federal american. Alegerile din acest an se anunţă a fi o cursă extrem de strânsă.
Peste 240 de milioane de americani sunt chemaţi să îşi aleagă preşedintele până marţi, 5 noiembrie, inclusiv. Câteva zeci de milioane – peste 76 de milioane mai exact – au votat deja anticipat până duminică, 3 noiembrie, scrie News.ro.
Este o bătălie care va decide cine va conduce cea mai bogată şi mai puternică ţară din lume timp de patru ani. Kamala Harris, care ar fi prima femeie preşedinte, şi Donald Trump, care doreşte să revină în funcţie după mandatul 2017-21, au păreri diferite în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina şi NATO, tarifele care ar putea declanşa războaie comerciale, dreptul la avort, taxe şi principii democratice de bază. Candidaţii sunt la egalitate în şapte state care au faima de a decide alegerile.
De la ultimele alegeri prezidenţiale, din 2020, neîncrederea în instituţii a domnit printre mulţi dintre susţinătorii lui Donald Trump, care încă mai cred că realegerea sa de acum patru ani a fost împiedicată printr-un vot fraudulos.
Alegerile din acest an se anunţă a fi o cursă extrem de strânsă. Conform majorităţii sondajelor, Kamala Harris conduce în intenţiile de vot la nivel naţional, dar marja pe care o are este extrem de mică şi scade pe măsură ce se apropie scrutinul.
În aceste condiţii, multe dintre aceste sondaje indică de fapt că adversarul său republican va câştiga alegerile. Motivul: modul în care funcţionează sistemul de vot american, care este foarte diferit de cel european.
Cum funcționează sistemul de vot în SUA
Preşedintele Statelor Unite este ales prin sufragiu universal indirect într-un singur tur de scrutin.
Alegătorii marchează pe buletinul de vot sau pe o maşină de vot căsuţa corespunzătoare candidatului la preşedinţie pe care îl aleg (şi vicepreşedintele său). Ei pot alege între Donald Trump sau Kamala Harris, dar şi alţi candidaţi marginali, precum candidata Partidului Verde, Jill Stein, sau Robert Kennedy Jr, independent care îl susţine pe Donald Trump.
În realitate, însă, americanii nu votează direct pentru aceste nume, ci pentru cei 538 de electori care alcătuiesc ceea ce se numeşte Colegiul Electoral. Ei sunt cei care vor vota în numele electoratului pentru unul dintre cei doi candidaţi. Pentru a fi ales preşedinte, un candidat trebuie să obţină voturile a cel puţin 270 dintre aceştia.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News