Fostul preşedinte democrat al SUA din perioada 2009-2017, Barack Obama, a afirmat în cercul său apropiat că fostul său vicepreşedinte şi actual lider la Casa Albă, Joe Biden, ar trebui să-şi reconsidere în mod serios candidatura pentru un nou mandat, scrie joi ziarul Washington Post.
Conform sursei citate, Barack Obama le-a spus apropiaţilor săi în ultimele zile că şansele de victorie ale preşedintelui Biden s-au diminuat foarte mult, mai ales în urma dezbaterii electorale din 27 iunie cu contracandidatul său republican Donald Trump, şi consideră prin urmare că actualul preşedinte democrat trebuie să se gândească serios la viabilitatea candidaturii sale.
Biden şi-a văzut candidatura slăbită după acea dezbatere, în care a părut nesigur, adesea dezorientat şi incoerent. Aceasta a alimentat discuţiile despre capacitatea preşedintelui în vârstă de 81 de ani de a mai câştiga cursa prezidenţială şi de a-şi mai exercita atribuţiile. Totuşi, el a asigurat, cel puţin până în prezent, că rămâne în cursă, deşi inclusiv importanţi congresmeni democraţi i-au sugerat să se retragă.
Continuând la summitul NATO seria episoadelor care au ridicat semne de întrebare asupra acuităţii sale mintale, Biden l-a prezentat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski drept „preşedintele (rus Vladimir) Putin”, dar apoi s-a corectat. El a vorbit despre vicepreşedinta sa Kamala Harris ca fiind „vicepreşedintele Trump”, în timpul unei conferinţe de presă care fusese aranjată de consilierii săi tocmai pentru a încerca să arate că preşedintele încă este într-o formă bună după dezbaterea ratată din iunie.
Conform Washington Post, Barack Obama, care în prezent joacă un rol de consilier politic al fostului său vicepreşedinte Biden, a spus în discuţii private că acesta din urmă a fost un mare preşedinte, care acum ar trebui să-şi protejeze realizările ce riscă să fie puse în pericol dacă republicanii lui Trump vor prelua nu doar preşedinţia, ci şi controlul asupra Congresului.
De asemenea, notează aceeaşi publicaţie, Obama este îngrijorat de scăderea lui Biden în sondaje şi de faptul că acesta din urmă este abandonat de mai mulţi donatori, care nu mai doresc să ofere fonduri pentru un candidat ale cărui şanse electorale scad.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News