Skip to content
Politică

Alegerile parlamentare, pe ultima sută de metri. Cine va fi viitorul premier al României

Inquam Photos / Octav Ganea

Suntem la doar două zile de alegeri și cunoaștem puține lucruri despre eventualele propuneri de premier. Mai toate partidele s-au întrecut în promisiuni, iar optimismul înaintea alegerilor s-ar putea transforma pentru unii în wishful thinking.

Cine va fi viitorul premier al României

PMP, PSD sau USR-PLUS au început să arunce în stânga și în dreapta cu nume de posibili viitori premier, ca și cum decizia le-ar aparține. În realitate, lucrurile sunt destul de clare. În acest moment lupta pentru prima poziție se dă între PNL și PSD, liberalii având un mic avans în mai toate sondajele de opinie. Cum PSD nu poate forma o majoritate parlamentară astfel încât să guverneze țara, șansele sunt ca liberalii să dea numele viitorului premier. Lucrul acesta este adevărat și dacă PNL iese pe locul doi. În primul rând, PSD chiar dacă ar obține o victorie la 35 de procente așa cum prevestește Vasile Dîncu, nu ar avea cu cine să formeze o majoritate parlamentară, de vrem ce există doar doi potențiali aliați pentru social-democrați și ambii se vor chinui să prindă pragul de 5%: Pro România și UDMR. Un guvern PSD minoritar sprijinit firav în Parlament ar fi exclus. În plus, președintele Iohannis nu va numi cel mai probabil un premier social-democrat, invocând tocmai faptul că PSD nu poate construi o majoritate parlamentară în jurul său.

Dacă liberalii vor ieși pe prima poziție în alegeri, atunci cu siguranță vor avea pretenția să numească ei premierul. Indiferent de alianța parlamentară care va susține guvernul, liberalii vor invoca victoria din alegeri pentru a da numele premierului. Așadar pretențiile celor de la USR-PLUS de a-l impune eventual pe Dacian Cioloș premier sunt compromise din start. Cel mai probabil vorbim, ca și în cazul PMP, doar  de un exercițiu de imagine înaintea alegerilor și de tentativa de a avea o pârghie în viitoarele negocieri. Dar chiar dacă liberalii vor ieși pe locul al doilea în alegeri, șansele sunt ca tot ei să propună premierul. Liberalii au capacitatea de a forma o majoritate parlamentară chiar dacă termină pe locul doi, având mai mulți potențiali aliați decât PSD: PMP, UDMR – dacă trec pragul, dar în primul rând USR-PLUS. Liberalii se vor folosi de avansul față de restul partidelor precum UDMR, PMP sau USR-PLUS pentru a justifica numirea premierului.

Așadar, în cazul în care nu avem parte de răsturnări spectaculoase de situație duminică, șansele sunt ca viitorul guvern să semene destul de mult cu actualul. Prima opțiune a liberalilor pentru funcția de premier va rămâne Ludovic Orban. Asta nu doar pentru că Orban este președintele PNL, dar și pentru că este preferat de președintele Iohannis care s-ar bucura să îl numească din nou în funcție. Cu Orban premier, președintele va putea să își ducă până la capăt planul privind reforma constituțională. În ciuda faptului că restul forțelor politice se bat în piept că vor desemna un nou premier, ele vor accepta până la urmă deznodământul alegerilor din 6 decembrie și implicit rămânerea lui Orban la Palatul Victoria. Așadar, șansele sunt ca nou-vechi premier să fie tot Ludovic Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *