Skip to content
Opinii & Analize

Alegerile pentru primarul Bucureștiului. Scurtă istorie recentă

Remus Ștefureac

Din 1990 și până în prezent, Bucureștiul a avut 14 primari generali, 4 dintre ei numiți de guvern, 7 aleși în urma scrutinelor locale și 3 desemnați de Consiliul General drept primari interimari până la organizarea unor alegeri. Primii patru primari de la începutul anilor `90 (Dan Predescu – 1990; Ștefan Ciurel – 1990; Viorel Oproiu – 1990, 1991 și Doru Viorel Pană – 1991 și 1992) au fost numiți de guvern și nu aveau puteri foarte mari, această procedură de tranziție pentru desemnarea primarului general al Capitalei prelungindu-se până la primele alegeri locale organizate în 1992.

Primele alegeri post-decembriste organizate pentru alegerea primarilor și consilierilor locali din București au fost organizate pe 9 februarie 1992 (turul 1). Dintre cei 33 de candidați pentru funcția de primar general, alegerile au fost castigate de candidatul Convenției Democrate din România, Crin Halaicu. Era primul moment electoral major de după recâștigarea libertății în care bucureștenii se plasau clar din partea partidelor de centru-dreapta, spărgând cvasi-monopolul instaurat de Frontul Salvării Naționale după alegerile generale din 1990.

La alegerile din 1996, numărul de candidați pentru funcția de primar general a crescut cu peste 50% față de 1992, ajungându-se la un număr record de 47 de candidați. După primul tur al alegerilor din București în care s-a înregistrat o prezență de 51% (peste 880.000 de votanți) dintre alegătorii cu drept de vot, s-au calificat în turul 2 Victor Ciorbea, candidatul CDR și Ilie Năstase, candidatul PDSR. Funcția de primar a fost câștigată de Victor Ciorbea cu aproape 57% din voturi. După ce a îndeplinit timp de aproape un an și jumătate, în mod simultan, funcția de primar și pe cea de prim-ministru, Victor Ciorbea a demisionat, organizându-se noi alegeri pentru poziția de primar general în noiembrie 1998.

La alegerile parțiale din 1998 s-au prezentat la urne aproximativ 37% dintre alegătorii cu drept de vot (în jur de 630.000 de votanți), cea mai mică prezență de până atunci înregistrată la orice fel de scrutin organizat după 1989. Fotoliul de primar general a fost câștigat de Viorel Lis cu votul a doar 329.000 de alegători, învingându-l pe candidatul PDSR, Sorin Oprescu. Era cea mai mică legitimitate a unui ales local (sub 20% din populația cu drept de vot din București) în condițiile în care ne aflam încă în era alegerilor cu două tururi de scrutin.

Alegerile din 2000 au avut cea mai palpitantă desfășurare, prilejuind și nașterea unuia dintre cei mai eficace lideri politici ai României din punctul de vedere al capacității de a atrage voturi, și anume Traian Băsescu. Cu această ocazie, în primul tur s-a înregistrat din nou un minim al prezenței de 37% (630.000 de alegături din totalul de 1.750.000 de alegători înscriși pe listele electorale permanente). În turul al doilea, prezența a crescut la 41% (aproximativ 715.000 de votanți), alegerile fiind câștigate la limită de Traian Băsescu cu 362.000 de voturi (50,6%) în fața candidatului PSD, Sorin Oprescu care obținea 49,3%, după ce, același Traian Băsescu se calificase în extremis în turul 2 al alegerilor.

Alegerile din 2004 au prilejuit o creștere a prezenței la urne (44%, respectiv 760.000 de alegători), scrutinul fiind câștigat din nou de Traian Băsescu, chiar din primul tur, cu 55% (aproximativ 417.000 de voturi). După jumătate de an, Traian Băsescu părăsește poziția de primar general, fiind ales președinte al României. Timp de 5 luni, Bucureștiul a fost condus de un primar interimar, Răzvan Murgeanu, desemnat în acest sens de Consiliul General.

Alegerile parțiale din 2005 pentru funcția de primar general al municipiului București sunt câștigate din primul tur de Adriean Videanu cu 53% din voturi în fața candidatului PSD, Marian Vanghelie. Alegerile din 2005 au marcat și recordul absolut de absenteism, la vot prezentându-se doar 25% dintre alegătorii bucureșteni, adică aproximativ 400.000 de votanți, rezultând o legitimitate ridicolă pentru un primar ales al Capitalei cu aproximativ 12% din numărul total al bucureștenilor cu drept de vot.

Alegerile din 2008 i-au adus victoria, după două încercări ratate, lui Sorin Oprescu care a obținut în turul al doilea de scrutin 57%, respectiv 315.000 de voturi în fața candidatului PD-L, Vasile Blaga. Absenteismul masiv al bucureștenilor din acea perioadă s-a confirmat și cu ocazia scrutinului din 2008 când s-au prezentat la vot, în turul 2, 31% dintre alegători, respectiv 566.000 de votanți.

Alegerile din 2012 au fost primele organizate sub noua legislație electorală care permitea alegerea primarului general într-un singur tur. S-a înregistrat o prezență mai mare decât în 2008, de aproximativ 45% (812.000 de votanți). Alegerile au fost câștigate de Sorin Oprescu cu aproape 57% din voturi, urmat de Silviu Prigoană (PD-L) cu 16% și Nicușor Dan cu 9%. În 2015, după ce Sorin Oprescu a fost condamnat definitv pentru corupție, Consiliul General l-a ales primar general interimar pe Ștefănel Marin (UNPR), iar ulterior pe Răzvan Sava (PNL) care a exercitat mandatul până la alegerile din iunie 2016.

La alegerile din 2016, organizate într-un singur tur, prezența scade din nou vertiginos, ajungând la 33% (573.775 voturi). Alegerile sunt câștigate de Gabriela Firea cu 43% din totalul voturilor exprimate (246.000 de voturi), urmată de Nicușor Dan cu 31%. Din nou, legitimitatea primarului Bucureștiului atinge un minim de aproximativ 14% din totalul populației bucureștene cu drept de vot.

Alegerile din 2020 se vor desfășura într-un context cu totul nou. Sunt primele alegeri care sunt amânate cu peste 3 luni, față de termenul lor firesc, iar prezența va fi cu siguranță influențată de implicațiile epidemiei de coronavirus care ar putea inhiba fie participarea anumitor categorii de votanți, fie a fiecărei categorii, în egală măsură. Cert este că Bucureștiul nu are un istoric foarte măgulitor al prezenței la vot la alegerile locale, fapt care afectează în bună măsură legitimitatea primarilor generali, într-un contrast flagrant cu puterile foarte mari care le sunt delegate și cu bugetul uriaș pe care îl gestionează.

Remus Ioan Ștefureac, este politolog, coordonator al think-tankului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro) și director al companiei de cercetare a opiniei publice INSCOP Research (www.inscop.ro).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *