Singurul lucru pe care PNL a reușit să îl facă prin nerespectarea înțelegerii privind calendarul alegerilor din acest an a fost să creeze confuzie și scandal, cel puțin unul mediatic, din care ar putea avea de pierdut. Poate chiar și voturi. Timpul, pe care PNL l-ar crede salvator, s-ar putea să nu îi ajute deloc pe liberali, ba chiar să îi ducă spre un scor dezastruos atât la prezidențiale, cât și la parlamentare. Mai mult, șansele lui Nicolae Ciucă să ajungă în turul II par din ce în ce mai mici, de la o zi la alta.
În tot acest scandal privind data alegerilor prezidențiale, un singur lucru este la această oră clar: nu vom avea alegeri prezidențiale pe 15 septembrie așa cum liderii PSD și PNL s-au înțeles în cadrul coaliției și au anunțat și public în luna martie. Marea necunoscută nu este însă când vom vota și, mai degrabă, de ce vor Nicolae Ciucă și liderii PNL să ducă alegerile cât mai spre finalul toamnei. Argumentele avansate în presă asupra perioadei concediilor sau grija pentru cursurile elevilor nu au apărut tocmai acum, întâmplător.
Ciucă, pas cu pas în afara jocului prezidențial
Un singur scenariu rămâne în picioare pentru a susține această dorință acerbă a liberalilor de a muta data alegerilor prezidențiale: teama de eșec. Toate studiile sociologice și sondajele arată că Nicolae Ciucă se îndepărtează, pas cu pas, de turul II al alegerilor prezidențiale. Chiar dacă, la nivel de notorietate, Ciucă stă bine, fiind unul din cei mai importanți lideri politici, fost premier, la intenția de vot, prezidențiabilul PNL nu intră nici măcar in top 3. În unele sondaje fiind chiar pe locul 5, după Ciolacu, Geoană, Lasconi, Simion sau chiar Șoșoacă.
Ceea ce nu anticipează liberalii în acest moment este că un eșec la alegerile prezidențiale, care ar putea fi organizate extrem de aproape de cele parlamentare, Această posibilă nereușită ar putea duce la un eșec în lanț care nu doar că ar ține liberalii departe de Palatul Cotroceni pentru următorii ani, ci i-ar condamna la 4 ani de opoziție.
Dacă Nicolae Ciucă nu ajunge în turul II, este clar că va fi nevoit să plece din fruntea partidului. În acel moment, principala luptă pentru liderii PNL va deveni cea internă, nu obținerea unui scor bun la alegerile parlamentare. Iar asta ar contribui masiv la un rezultat poate istoric de mic pentru urmașii lui Brătianu.
Onoare doar în cariera militară. Ciucă: în viața politică, lucrurile stau altfel
În ultimele săptămâni, liderii PNL, fără vreun argument solid, au insistat că vor alegeri ”legal și la termen”.
„În ceea ce priveşte data alegerilor prezidenţiale, trebuie să fie foarte clar – în cadrul acestei negocieri, PNL va respecta termenele şi prevederile legale şi va opera exclusiv pe baza principiilor democratice. Nu pe baza intereselor conducerii PSD”, spunea președintele PNL, Nicolae Ciucă, pe Facebook.
Putem să îi bănuim de manipulare, dar nu și de prostie. Aceeași lideri PNL care doresc alegeri la termen erau de acord, în urmă cu câteva luni, cu modificarea Legii 370/2004 privind organizarea alegerilor, astfel încât perioada în care să se desfășoare alegerile prezidențiale să se extindă cu până la ”3 luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de președinte”.
Acest text a devenit lege cu votul parlamentarilor PNL și este în vigoare. Bineînțeles, legea permite organizarea alegerilor în orice perioada din septembrie până în decembrie. Deci alegerile prezidențiale organizate în luna septembrie sunt și legale, și la termen. Niciunul dintre cele două condiții nu sunt încălcate prin organizarea prezidențialelor în luna septembrie.
Într-o analiză făcută de sociologul Barbu Mateescu pentru Fundația Konrad Adenauer referitor la un studiu intitulat „Ce președinte vor românii? Percepția votanților și non-votanților asupra potențialilor candidați la prezidențiale”, Nicolae Ciucă este caracterizat drept „nepotrivit, fără carismă, supus, caraghios, tâmp”.
Singurul atuu al lui Nicolae Ciucă a rămas trecutul militar și onoarea care i-a caracterizat până acum și cariera politică. Însă și onoarea are limitele ei. O spune chiar Nicolae Ciucă.
„Onoarea mea a fost, este şi va rămâne pentru România şi pentru români. Am în spate o carieră şi în cariera mea am demonstrat şi onoare, şi demnitate şi nu mi s-a reproşat niciodată până acum. În viaţa politică, lucrurile stau altfel”, a spus Nicolae Ciucă.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News