Alegerile prezidenţiale ruse au început în Ucraina ocupată, la o zi după marcarea a doi ani de la invazia rusă

Sursa foto: pixabay

Un vot anticipat în alegerile prezidenţiale ruse a început duminică în regiunea ucraineană Zaporojie, potrivit agenţiei oficiale ruse de presă Tass, relatează CNN.

Potrivit Tass, primele persoane care au votat în alegerile prezidenţiale ruse sunt locuitori din apropierea liniei frontului şi militari.

În urma acestor alegeri, programate la jumătatea lui martie, preşedintele rus Vladimir Putin urmează să obţină al cincilea mandat şi să rămână la Kremlin până în 2030.

Candidatura la preşedinţie a unui opozant care s-a pronunţat împotriva Războiului din Ucraina, Boris Nadejdin, a fost respinsă la începutul lui februarie.

Zaporojie este una dintre cele patru regiuni ucrainene a cărei anexare a fost proclamată în septembrie 2022 de către Vladimir Putin, în urma unor referendumuri respinse drept o ”farsă” de către Ucraina şi Occident.

Rusia a mai organizat, în trecut, alegeri în teritoriul pe care l-a ocupat în Ucraina, cu scopul de a-şi legitima ocupaţia.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: