AlegeriSUA2024/ Ce trebuie ştiut despre alegerile prezidenţiale din SUA din acest an

Sursa foto: Kamala Harris

Alegerile prezidenţiale din SUA din 2024 nu seamănă cu niciun scrutin anterior. Candidatul republican, fostul preşedinte Donald Trump, a fost condamnat pentru o infracţiune penală şi a fost ţinta a două tentative de asasinat. Candidata democrată, vicepreşedinta în exerciţiu Kamala Harris, a devenit candidată la preşedinţie după ce şeful statului în exerciţiu Joe Biden s-a retras din cursa electorală în iulie, aminteşte Reuters.

Cu puţin timp înaintea zilei scrutinului, 5 noiembrie, sondajele de opinie indică o cursă foarte strânsă, inclusiv în cele şapte state cheie care vor decide rezultatul votului.

Candidatura lui Harris a revigorat Partidul Democrat, ceea ce a atras după sine o creştere a donaţiilor şi entuziasm din partea unor grupuri precum alegătorii tineri, femeile şi alegătorii de culoare, pe care Biden nu reuşise să-i atragă. Dacă va fi aleasă, Harris, fiica unui tată jamaican şi a unei mame din Asia de Sud, ar fi prima femeie şi a doua persoană de culoare care va ocupa funcţia de preşedinte al SUA.

Percepţia generală este că Harris, în vârstă de 60 de ani, l-a învins pe Trump, în vârstă de 78 de ani, în dezbaterea lor încinsă din 10 septembrie, punându-l în defensivă cu o serie de atacuri cu privire la capacitatea lui de a ocupa funcţia de preşedinte şi despre nenumăratele lui probleme cu legea. Dar unii potenţiali alegători spun că încă mai doresc să audă mai multe despre politicile ei şi despre cum ar arăta preşedinţia ei.

Trump, care a ocupat funcţia de preşedinte în perioada 2017-2021, continuă să aibă un avantaj în ceea ce priveşte economia, o preocupare de top a alegătorilor. El şi-a păstrat totodată sprijinul în rândul alegătorilor care acordă prioritate unei graniţe sigure a SUA cu Mexicul.

Trump a supravieţuit unei tentative de asasinat în timpul unui miting din 13 iulie în Pennsylvania, când un glonţ l-a lăsat cu o ureche însângerată. El a fost vizat pentru a doua oară de un presupus asasin în septembrie, în timp ce juca golf pe terenul său privat din Florida. Bărbatul a fost prins înainte de a fi apucat să deschidă focul.

În mai, Trump a devenit primul fost preşedinte condamnat penal, fiind găsit vinovat în toate cele 34 de capete de acuzare formulate în dosarul penal deschis în cazul falsului în acte contabile comis pentru a încerca să disimuleze plăţi menite să obţină tăcerea unei foste starlete porno, Stormy Daniels, cu care Trump ar fi avut o aventură. Trump urmează să-şi afle sentinţa în această speţă abia după alegeri.

Ambii candidaţi şi-au ales politicieni relativ necunoscuţi drept parteneri de tandem pentru funcţia de vicepreşedinte. Harris l-a selectat pe guvernatorul de Minnesota, Tim Walz, un fost membru al Congresului, iar Trump l-a preferat pe senatorul american JD Vance din Ohio, aflat la primul mandat.

Robert F. Kennedy Jr., în vârstă de 70 de ani, descendent al celebrei familii politice Kennedy, s-a prezentat drept candidat independent, dar a părăsit cursa în august şi de atunci l-a susţinut pe Donald Trump.

Biden, în vârstă de 81 de ani, a decis să nu mai candideze pentru un al doilea mandat, după ce prestaţia sa şovăitoare într-o dezbatere cu Trump în iunie a stârnit îngrijorări cu privire la acuitatea sa mentală şi a atras după sine apeluri din partea liderilor de partid şi a donatorilor de a renunţa la candidatură.

Trump a refuzat să declare că va respecta rezultatele alegerilor din acest an şi continuă să susţină în mod fals că victoria lui Biden asupra lui la alegerile din 2020 a fost frauduloasă. Aliaţii săi pun bazele unui efort semnificativ de urmărire a sondajelor şi a unor potenţiale contestări postelectorale în justiţie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: