Un bărbat înarmat cu un cuţit a fost arestat luni după ce a încercat să pătrundă în birourile premierului demisionar belgian Alexander De Croo, care nu se afla la Cancelaria la momentul incidentului, la Bruxelles, iar o anchetă a fost deschisă în vederea stabilirii motivaţiilor şi profilului acestuia, anunţ autorităţile, relatează AFP.
Alexander De Croo, care conduce un Guvern demisonar, nu se afla la Cancelarie la momentul incidentului, care nu s-a soldat cu răniţi.
Însă premierul este ”foarte şocat”, declară un purtător de cuvânt, Barend Leyts, contactat de AFP.
”Suntem foarte uşuraţi că nu au existat răniţi”, declară el.
Alexander De Croo dă asigurări pe X că ”urmăreşte îndeaproape situaţia”.
”Ţin să le mulţumesc energic ofiţerilor din Poliţia Militară pentru eficienţa de care au dat dovadă în această (luni) dimineaţă”, scrie liderul liberal flamand.
Un bărbat ”a proferat ameninţări la adresa personalului militar prezent”, pe rue de la Loi, la numărul 16, în faţa sediului Cancelariei, anunţă poliţia locală.
Personalul militar l-a imobilizat până la sosirea poliţiei, potrivit aceleiaşi surse.
”Motivaţiile sale nu sunt clare pentru moment”, declară poliţia, care nu precizează dacă a găsit cuţitul.
Rue de la Loi este o arteră mare care traversează capitala belgiană din cartierul instituţiilor europene şi până în centrul oraşului.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News