Skip to content
Politică

Alertă la Casa Albă, după ce a ajuns un plic ce conţinea cianură

Casa Albă a primit, luni, un plic ce conţinea o substanţă care, în urma testelor, s-a dovedit a fi cianură, a confirmat marţi Secret Service, relatează CNN.

„Luni, 16 martie 2015, a fost primit un plic la serviciul de verificare a corespondenţei al Casei Albe. Iniţial, testele biologice au fost negative; totuşi, la 17 martie 2015, testele chimice s-au arătat prezumtiv pozitive pentru cianură”, a declarat purtătorul de cuvânt al Secret Service, Brian Leary, într-un comunicat.

„Eşantionul a fost transportat la o altă instalaţie pentru a confirma rezultatele”, a adăugat el.

Leary a declarat că deoarece este „o investigaţie în desfăşurare, Secret Service nu va face alte comentarii”.

Nimeni nu a fost rănit şi personalul care se ocupă de sortarea corespondenţei şi care a deschis scrisoarea nu a fost expus, a declarat un oficial din cadrul forţelor de ordine.

Primirea plicului de către Casa Albă a fost anunţată iniţial de Intercept, care a primit un document intern ce alerta personalul în legătură cu incidentul.

„Un plic conţinând o substanţă lăptoasă necunoscută, într-un recipient învelit într-o pungă de plastic, primit la serviciul de verificare a corespondenţei de la Casa Albă, a fost testat pozitiv pentru cianură”, afirmă alerta, potrivit Antena 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *