Alertă la munte: Salvamontiștii au salvat peste 50 de persoane în ultimele 24 de ore 

salvamontiști
Sursa foto: Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

Salvamontiștii au salvat peste 50 de persoane de pe munte în ultimele 24 de ore, iar aproape jumătate dintre ele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, informează joi, 28 decembrie, Salvamont România.

”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 51 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, se arată pe pagina de Facebook a Salvamont.

Cele mai multe solicitări au fost pentru Salvamont Lupeni – 9 apeluri, Salvamont Voineasa – 7 şi Salvamont Maramureş – 6.

Şi salvamontiştii din Predeal, Harghita, Braşov, Gorj, Sibiu, Borşa, Caraş-Severin – Muntele Mic, Mureş, Argeş şi Bihor au fost chemaţi să intervină în acţiuni de salvare.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 53 de persoane. Dintre acestea, 24 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru a fi transportate la spital.

Potrivit Salvamont, s-au primit şi 47 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL