Skip to content
Meteo

Alertă meteo: Vijelii şi ploi torențiale în cea mai mare parte din țară

unsplash.com

În jumătatea vestică a țării se vor înregistra până la 30 de litri pe metrul pătrat, iar riscul de formare a viiturilor este foarte mare. Ploile abundente vor fi însoțite de vijelii și descărcări electrice.

Banat, Crișana, Oltenia, Transilvania, Carpații Occidentali, Carpații Meridionali și vestul Munteniei sunt principalele zone vizate de fenomene extreme. În restul teritoriului, ele se vor manifesta pe spații mult mai restrânse.

Din punct de vedere termic, atmosfera va fi plăcută, chiar dacă temperaturile de astăzi sunt ușor mai scăzute față de ieri.

Maximele de astăzi nu vor depăși 25 de grade Celsius. În Capitală sunt așteptate ploi, iar temperatura maximă va fi de 20 de grade.

Un val de aer cald va pătrunde mâine în țara noastră, astfel că joi și vineri se va depăși pragul de 30 de grade prin zonele sudice.

Pentru următoarele zile, în contextul în care procesul de încălzire va fi din ce în ce mai accentuat culminând cu înregistrarea unor valori termice în a doua parte a săptămânii de peste 30 de grade Celsius, manifestările de instabilitate atmosferică să fie şi ele mai violente cu o intensitate mai mare, dat fiind căldura, acest efect termic care îşi va pune amprenta asupra dezvoltărilor noroase”, a spus Gabriela Băncilă, director în cadrul ANM la Antena 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *