Alertă teroristă la Bruxelles. E-mailuri de amenințare scrise în limba rusă trimise unor instituții europene

Primul e-mail ar fi fost trimis către instituțiile europene de la Bruxelles în data de 16 februarie. O persoană anonimă amenința cu un atac asupra liniei de metrou Rogier-Yser, de-a lungul șoselei de centură a Bruxelles-ului, lângă Gara de Nord. Atacul era planificat pentru miercuri, 8 martie. Cel de-al doilea e-mail a fost trimis în 3 martie, iar în acesta se amenința cu un atac împotriva comunității LGBTQ+, potrivit nieuwsblad.be.

„Într-adevăr, ne-a fost trimis un e-mail, în care am fost amenințați cu un atac asupra unei linii de metrou din Bruxelles”, a precizat An Berger de la poliția federală.

„Procurorul a început o anchetă”, a declarat Willemien Baert, purtătorul de cuvânt al Parchetului din Bruxelles.

Miercuri dimineață, polițiștii, însoțiți de câini antrenați să detecteze explozibil, au efectuat controale pe anumite linii de metrou, pentru a se asigura că zona este sigură.

„Rezultatele sunt negative. Nu s-a găsit nimic suspect”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Parchetului din Bruxelles.

Ambasada SUA la Bruxelles a emis, de asemenea, o alertă de securitate: „Fiți atenți dacă vă aflați în Bruxelles sau în apropiere. Încercați să evitați aglomerația, să fiți întotdeauna conștienți de ce se petrece în jurul dumneavoastră și, de asemenea, să fiți cu ochii pe actualizările media locale”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: