Alexandru Manda, președintele Centrului Agora pentru Democrație, consideră că găzduirea unuia dintre sediile băncii NATO de investiții confirmă importanța strategică a țării noastre, dar subliniază că ar trebui să ne inspirăm de la polonezi când vine vorba de susținerea producției locale.
„Reprezintă, în primul rând, o confirmare a faptului că România, ca stat de graniță al Alianței și unul dintre statele cele mai expuse amenințării ruse, este un stat extrem de important pentru NATO și asta se vede inclusiv în această decizie. În același timp, aș caracteriza această decizie ca o oportunitate pe care companiile din industria românească de apărare o au pentru a-și întări baza de producție, pentru a crește baza industriei de apărare în România. Vorbeam recent cu un coleg din Polonia și îmi prezenta modul în care s-au raportat ei la programul său și la achizițiile din apărare și aici aș zice că ar trebui să fim poate mai polonezi când vine vorba de a pune accent și pe creșterea industriei proprii de apărare atunci când vine vorba de achizițiile în domeniul apărării”.
Expertul salută noua viziune de la nivelul ministerului de resort și își exprimă încrederea în potențialul tehnic și economic al României de a se dezvolta pe cont propriu.
„Salut în acest sens inclusiv declarația pe care a avut-o ministrul apărării ieri, zicând că România se va concentra mai mult nu pe a cumpăra de pe raft, ci pe a produce la noi în țară. Nu avem numai o capacitate, dar și eu știu că avem o capacitate să ne creăm această capacitate și să o dezvoltăm acum”, a afirmat Alexandru Manda.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









