Alexandru Muraru (PNL): Marea criză ar fi o guvernare iresponsabilă, exact aşa cum şi-o doreşte PSD

Sursa foto: Alexandru Muraru

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că marea criză nu este instabilitatea politică. Este o guvernare ”iresponsabilă”, fără reforme şi cu risipă, ”aşa cum şi-ar dori PSD”.

Alexandru Muraru a afirmat vineri seară, într-un mesaj postat pe Facebook, că PSD nu doar ameninţă, ci sabotează guvernarea din interior, el precizând că ”marea criză nu este instabilitatea politică în sine”.

”Marea criză ar fi o guvernare iresponsabilă, exact aşa cum şi-o doreşte PSD, fără reforme, fără rigoare bugetară şi cu risipa reluată de unde a rămas. Sacrificiile făcute până acum de români ar fi aruncate la gunoi”, a scris Muraru.

Potrivit liderului PNL Iaşi, premierul Bolojan nu şi-a negociat susţinerea cu nimeni, nici măcar cu parlamentari AUR.

”PSD îşi doreşte un premier dispus să negocieze orice, cu oricine, doar ca să supravieţuiască politic. Ilie Bolojan a refuzat public acest mod de a face politică. PSD creează o criză pe care o vor plăti oamenii. Nu este o întâmplare şi nu este prima dată. Este un tipar. Iar PNL are datoria să spună clar că România nu poate fi lăsată din nou pe mâna iresponsabilităţii”, a precizat Muraru.

Citeşte mai mult aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: