Joi, 13 decembrie, PNL a organizat o amplă dezbatere în ceea ce privește traficul din București. Concret, a avut loc evenimentul Deblocăm Bucureștiul în care atât oamenii politici, dar și reprezentanți ai patronatelor sau organizațiilor civice au purtat un dialog despre cum se poate soluționa problema traficului din capitală.
CITIȚI MAI MULTE AICI: Deblocăm Bucureștiul. Cristian Bușoi: Astăzi trecem la etapa următoare! FOTO
În acest context, redacția PSnews.ro, prezentă la eveniment, i-a luat un interviu fostului ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare. Astfel, întrebat cum se prezintă domeniul transporturilor în 2018 sub guvernarea PSD-ALDE, liberalul a atras atenția că prestația Executivului este una foarte slabă care se caracterizează prin indolență, manipulare, minciună.
„Nu este vorba despre o performanță în acest an. Performanța este extraordinar de slabă și este reflectată de numărul de kilometri de autostradă inaugurați și de numărul de proiecte lansate. Proiectele inițiale nu au fost finalizate și nu au fost lansate proiecte noi. În momentul de față sunt 14 contracte care stau în licitație de 1 an și 8 luni la Ministerul Transporturilor și toată lumea dă din umeri. Ministrul Șova dă din umeri, domnul Neaga dă din umeri, toată lumea dă din umeri. Doamna Dăncilă a trimis un corp de control prin septembrie despre care nu mai știm nimic, al cărui rezultate sunt ținute la sertar, iar acum la final pentru că am început să punem presiune publică foarte puternică cu toții, cei din opoziție, pe acest subiect doamna Dăncilă anunță că îl demite pe domnul Neaga dacă nu inaugurează 100 de kilometri de autostradă. Și uite așa domnul Neaga ajunge să facă o inginerie ca să îi iasă 100 de km pentru a nu fi demis și numără inclusiv acei kilometri care nu sunt dați în exploatare. Este ca și cum îți dau o prăjiturică, dar jumătate nu ai voie să o mănânci, ci numai jumătatea cealaltă, dar eu consider că ți-am dat una întreagă. Din punctul acesta de vedere este o mare inginerie, o minciună, o manipulare prin care vor să crească practic numărul de km de autostradă inaugurați într-un mod artificial. La modul real, de exemplu să vorbim de Lugoj-Deva, ca să facem singurul pasaj de acolo am stat ani de zile, prim-ministru după prim-ministru PSD, ministru după ministru PSD și nu s-a făcut acea citație și urmează să mai stăm până în 2021 ca să facem acel pasaj despre care se știe de 6 ani! De 6 ani știm că trebuie să facem pasajul respectiv și oamenii aceștia nu licitează, așa cum nu au licitat timp de 2 ani jumătate actualizarea studiului de fezabilitate la Sibiu-Pitești. Ca atare, avem mari probleme și acestea nu țin doar de ritmul de construcție, de monitorizarea lucrărilor, ci și de viziune. Atât timp cât ai bani gratis de la UE, folosește-i!‘‘, a declarat liberalul.
Totodată, chestionat dacă Guvernul ignoră banii europeni din incompetență sau alte interese ascunse, Alexandru Nazare a menționat că cei de la PSD preferă să facă proiecte pe buget național sau PNDL, întrucât cele pe bani europeni sunt cele mai auditate și de către Comisia Europeană, dar și de auditorii independenți.
„Atât timp cât proiectele pe fondurile europene sunt lăsate la coada cozilor în topul proiectelor Guvernului PSD-Dăncilă vă dați seama că sunt neglijate pentru că ele sunt cele mai auditate și de către Comisia Europeană și de către auditorii independenți. Lucrul acesta bineînțeles că îi deranjează pe cei de la PSD și preferă să facă proiecte pe PNDL sau pe buget național, dar din nefericire România are nevoie ca de aer acum exact de fondurile acestea europene din care Ministerul Transporturilor la ora aceasta nu a făcut absorbție deloc. Absorbția provine din proiecte pe care nu le-au licitat cei de la PSD, ci sunt proiecte pe care le-au moștenit. Pentru a putea merge mai departe eu sunt perfect de acord că trebuie să gândim în infrastructură pe orizonturi mari, pe 15-20 de ani. Trebuie începute proiecte noi. Momentan nu ai cum să începi nici execuția. În 2021 intrăm într-un nou ciclu, dar până atunci trebuie să avem studiile de fezabilitate finalizate. De aceea a pus președintele Klaus Iohannis presiune pe autostrada Târgu Mureș-Iași-Ungheni, pentru a se licita acel studiu de fezabilitate pentru că dacă nu îl vom face acum nu avem ce construi din 2020-2021. Aceeași situație este cu Sibiu-Pitești. Loturile 1 și 5 au fost licitate ilegal fără HG care să conțină indicatori tehnico-economici și fără un studiu de fezabilitate. Studiul de fezabilitate a fost făcut de către companie. Lucrurile acestea sunt strigătoare la cer. În continuare, de 4-5 ani de zile, nu avem acord de mediu la Sibiu-Pitești, dar noi știam din 2013, de la început, că trebuie să facem această autostradă, că este prioritatea noastră în actualul buget. Mai știam că trebuie să facem centura capitalei în actualul buget. Uitați că nu s-a întâmplat nimic cu centura capitalei. Nici acum nu a fost trimisă la Bruxelles, ba mai mult aud că se vehiculează la niște costuri infernale. Vorbim despre 1 miliard și 571 de milioane de euro pentru 52 de km de autostradă și 34 de km de modernizare de DN cu 4 pasaje. Este imens. Sunt prețuri Bechtel aici. Cum au ajuns la aceste sume? Cel mai grav este că nu e vorba despre toată centura, ci doar cea de Sud. Păi Nordul când îl faci? Bucureștiul are nevoie de o centură la nivel de autostradă completă pentru a putea să resimtă faptul că această centură preia din traficul care astăzi sufocă orașul. Dacă facem doar jumătate de centură în Sud, va fi preluat traficul de tranzit. Nu va ajuta orașul să resimtă practic că are o autostradă inelară completă. Toate studiile, inclusiv masterplanul, ne recomandă să facem centura la nivel de autostradă în același timp, să terminăm inelul orbital al Bucureștiului și în același timp să terminăm centura la sud unde știți foarte bine ce situație este, ce cozi sunt pentru că s-au gândit niște deștepți să facă giratorii în loc să facă pasaje”, a adăugat fostul ministru al Transporturilor.
Alexandru Nazare a trecut în revistă și o serie din problemele concrete ale rețelei de transporturi din România, inclusiv centura capitalei care aproape că a fost dată uitării, iar astfel a fost întrebat dacă putem vorbi despre o problemă economică majoră. Pe cale de consecință, liberalul a evidențiat că este o problemă economică pe care o are România deoarece Bucureștiul este singura capitală din Europa de Est fără centură.
Mai mult, liberaul a oferit asigurări că opoziția va pune presiune împreună cu patronatele și organizațiile civice pentru ca proiectele să nu mai bată pasul pe loc.
„Vă dați seama că este o problemă economică a României. Bucureștiul este singura capitală din Europa de Est fără centură, dar în același timp este și cea mai dezvoltată zonă a țării și locul unde se fac cele mai mari investiții și locul unde există cel mai mare interes economic. Toți potențialii investitori, toți actorii economici importanți din România și toată industria de transporturi care s-a dezvoltat extrem de mult, vă dați seama ce interes au să rezolve această probemă a traficului. Se pierd ore în șir nu doar pentru bucureșteni, ci și pentru cei care au o afacere, au marfă de transportat și trebuie să ia în calcul niște timpi de așteptare extraordinar de mari. Evident că este și o problemă economică. Dacă mă întrebați ce cred că ar trebui făcut, eu am declarat-o public și repet că premierul Dăncilă, ministrul Șova trebuie să publice un grafic clar de execuție a centurei capitalei ca să știm când va fi aprobată finanțarea europeană, când va fi începută licitația sau unde s-au făcut licitații și unde vor începe licitații și să avanseze un termen pentru finalizarea execuției lucrărilor. Să își asume politic și să pună monitorizarea pe site-urile Guvernului și ale Ministerului și să spună că în anul 2022 avem centura. Au mai spus asta. Au spus în 2016 că în 2018 vom avea centura gata. Până la urmă este și o formă de responsabilitate politică. Atât timp cât publici acest proiect anunți că există un orizont. Bucureștenii și-au pierdut speranța. Nici nu mai au credința că există un orizont. Împreună, toți actorii din opoziție, toate organizațiile civice, sindicatele și patronatele care au participat la dezbaterea noastră de astăzi trebuie să punem împreună presiune astfel încât aceste proiecte să fie monitorizate, lucrările să fie monitorizate și să avanseze. Fără această presiune nu vom reuși să ducem la bun-sfârșit aceste proiecte”, a conchis Alexandru Nazare în exclusivitate pentru PSnews.ro.