Alexandru Nazare: Marcel Ciolacu continuă să improvizeze în lipsa unei soluții pregătite pentru situația pensiilor

Sursa foto: Facebook Alexandru Nazare

Fostul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare critică deciziile lui Marcel Ciolacu privind problema pensiilor și este de părere că o „simulare” de la Ministerul Finanțelor nu va rezolva problema, întrucât Ministerul Muncii are această responsabilitate.

„Premierul Marcel Ciolacu continuă să improvizeze în lipsa unei soluții pregătite pentru situația pensiilor. La ultima declarație de presă, a repetat de trei ori că va cere “o simulare” de la ministrul finanțelor, dar, indiferent de câte ori o va spune, acest lucru nu rezolvă problema. Nici nu o mută în curtea finanțelor. Ministrul Finanțelor nu este responsabil pentru astfel de simulări; singurul minister abilitat să facă acest lucru este Ministerul Muncii, condus de colega de partid a premierului.”, a spus Nazare.
De asemenea, amintește în postare și de congresul de sâmbătă, unde în loc să discute despre problema pensiilor, au ales să atace PNL.
„Au petrecut ore bune la congresul de sâmbătă. Nu puteau discuta un răspuns articulat acolo? Nu, ca erau ocupați să atace PNL. Aceste simulări trebuiau deja realizate de la realizarea bugetului pe anul în curs, nu acum, când problema a devenit critică.”, a mai declarat fostul ministru.
Discută și despre decizia premierului de a impune impozitul progresiv, fiind de părere că aceasta nu este o soluție pentru România, întrucât va afecta locurile de muncă, investițiile și celor care susțin statul român prin taxe și impozite.
„În altă ordine de idei, oricâte întâlniri ar organiza premierul cu patronatele și reprezentanții mediului de afaceri, precum Concordia, nu îi va convinge că impozitul progresiv este soluția salvatoare pentru România. Capitalul autohton știe bine că impozitul progresiv va afecta direct locurile de muncă, investițiile și veniturile celor care susțin statul român prin taxe și impozite. Nu antreprenorii trebuie sa deconteze nevoia de venituri suplimentare la bugetul se stat!”, a mai afirmat senatorul PNL.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: