Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a respins acuzațiile formulate de ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care declarase că Ministerul Finanțelor nu a semnat contractul de finanțare cu Comisia Europeană pentru programul SAFE.
„Cred că ar fi absurd ca, după ce în cursul verii trecute am fost foarte implicat, ca Minister al Finanțelor, în negocierea acestor sume și am reușit, prin negocieri cu Comisia Europeană, să obținem această sumă importantă de peste 16 miliarde de euro, să fim noi, Ministerul de Finanțe, cei care blocăm semnarea ei”, a spus Nazare la Antena 3 CNN.
Potrivit ministrului, acordul a fost semnat săptămâna trecută și trimis prin curier diplomatic la Bruxelles.
„Imediat, cum cei doi comisari îl vor semna, se va întoarce, cel mai probabil în următoarele zile, după care vom derula procedurile necesare pentru a finaliza semnarea contractului”, a subliniat el.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








