În ciuda faptului că Executivul a aprobat „Ordonanța austerității”, care interzice angajările la stat, ministrul Alexandru Rafila spune că se pot face excepții pentru angajarea medicilor.
”Am făcut un apel la toate spitalele din România să scoată posturile la concurs. Acum, sigur, ne găsim într-o perioadă în care există o ordonanţă care limitează angajările în toate sectoarele, nu numai în sectorul sanitar şi au fost diverse discuţii, dacă sănătatea şi învăţământul sunt sau nu incluse în această ordonanţă.
Eu o să fac, din nou, apel la spitale, să solicite posturile de medici, de asistenţi medicali, de care au nevoie şi să le scoată la concurs şi vă promit că voi face un Memorandum în Guvern, pentru a fi aprobată scoaterea la concurs a acestor posturi, chiar dacă există în vigoare această ordonanţă”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Alexandru Rafila, potrivit antena3.ro.
Alexandru Rafila a atras atenția că cei 1.000 de medici care au susținut examenul de specialitate nu se vor putea angaja în sistemul de sănătate.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News