Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a explicat, duminică, într-o conferinţă de presă, că din acest an la concursul de Rezidenţiat au prioritate disciplinele deficitare, iar acum sunt peste 600 de locuri libere la Medicina de familie. Ministrul a precizat că duminică dau Rezidenţiatul peste 10.000 de absolvenţi de Medicină, dintre care 37 la sută concurează la Bucureşti.
”La Bucureşti concurează 37 la sută din cei peste 10.000 de candidaţi care încearcă să ocupe un post sau un loc la unul dintre cele 3 domenii majore, respectiv Medicină, Stomatologie şi Farmacie. Concurenţa este diferită, este mai mică la Medicină – 1,32 candidaţi, la Stomatologie – 4,23 şi peste 5 la domeniul Farmacie. Le urăm tuturor succes. Nu au fost incidente până în momentul de faţă, doar cineva a avut nevoie de asistenţă medicală”, a declarat Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii a explicat şi care sunt modificările la Rezidenţiat, începând cu acest an.
”În acest an a început o schimbare, în sensul că dincolo de oferta de pregătire din partea universităţilor, apropo de diversele specialităţi care sunt corelate cu capacitatea fiecărei discipline din cadrul acestor universităţi sau facultăţi de medicină de a pregăti medici rezidenţi, am început să acordăm prioritate specialităţilor deficitare, în sensul că probabil în acest an, vă dau un exemplu, avem cel mai mare număr din istorie de locuri la Medicina de familie, peste 600 de locuri. Vrem să păstrăm acest trend şi să schimbăm această abordare în care pregătim medici în funcţie de capacitatea de pregătire a universităţilor încet-încet încât şi ele să îşi adapteze această capacitate, în funcţie de nevoile sistemului de sănătate”, a transmis Rafila.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News