Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, pledează pentru o reformă profundă a sistemului sanitar românesc prin eliminarea monopolului deținut de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Rogobete susține că introducerea mai multor asigurători pe piață ar crea o competiție benefică, punând presiune pe furnizori pentru a oferi servicii medicale de o calitate superioară.
Acesta a arătat că inițiativa a fost amânată repetat din cauza impactului major asupra modului în care sunt gestionate fondurile din sănătate.
„Această reformă nu înseamnă renunțarea la componenta socială a asigurărilor de sănătate și nu înseamnă că oamenii fără venituri vor rămâne fără acces la servicii medicale. Dimpotrivă. Statul trebuie să rămână garantul accesului la un pachet de servicii medicale pentru cei vulnerabili, pentru cei fără venituri și pentru cei care nu își pot permite o asigurare suplimentară. Solidaritatea rămâne. Monopolul trebuie să dispară!”, a mai spus Rogobete.
De asemenea, a mai subliniat fostul ministru, a încercat demararea proiectului în timpul mandatului, însă s-a lovit de opoziția celor care se autointitulează reformatori ai sistemului.
În opinia sa, modernizarea sănătății nu mai poate fi amânată din considerente politice.
Citește mai mult, Aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









