Skip to content
Politică

Alexis Tsipras avertizează în legătură cu extremiștii din Europa

Premierul grec, Alexis Tsipras, a avertizat sâmbătă la Atena în legătură cu amenințarea reprezentată, în opinia sa, de către ”forțele populiste de extrema dreaptă în Europa” și îndeosebi de către Frontul Național (FN) în Franța, arată Agerpres.

‘Trebuie să se aleagă între respectarea democrației și riscul unui avans al forțelor populiste de extrema dreaptă în Europa”, a declarat Tsipras înaintea unei întâlniri cu prim-secretarul Partidului comunist francez, Pierre Laurent.

”Din cauza dificultăților din Uniunea Europeană, se constată un avans radical al Marinei Le Pen (președinta FN) și a forțelor de extrema dreaptă (…) Dacă cineva vrea să fie proeuropean, atunci trebuie să respecte democrația în Uniunea Europeană”, a afirmat premierul grec.

Frontul Național se află pe primul loc în sondaje în Franța pentru alegerile departamentale din 22 și 29 martie.

Amintim că Alexis Tsipras conduce Guvernul stângii radicale din Grecia.

Sursa foto: polisblog.it

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *