Skip to content
Politică

Alfred Bulai, radiografie dură a scenei politice din ultimul an: Politicienii ar fi trebuit să își dea demisia și să ne lase în pace

Facebook/ Alfred Bulai

Într-un interviu pentru PS News, sociologul Alfred Bulai susține că partidele au fost mai ocupate cu luptele interne pentru putere și mai puțin cu proiectele reale de reformă și dezvoltare, lucru de care oamenii și-au dat seama, acesta fiind și motivul absenței masive la vot.

„Nu s-a întâmplat nimic atât de spectaculos anul acesta. Toate au fost în limita unor predicții făcute cu mult timp înainte. Guvernul este cel pe care îl aștepta toată lumea: PNL-USRPLUS-UDMR.

N-am avut pentru prima data în istoria postdecembristă campanii electorale, ceea ce este o premieră. Anul viitor probabil va fi în contradicție cu anul acesta. Contradicție însemnând că va fi un an fără cadouri electorale, ca anul 2020. De altfel, noul premier a și sugerat că s-a cam terminat cu mâna deschisă. 

2020 a fost un an politic mort, dat fiind că opoziția care acum e la putere nu a mai putut să înjure PSD-ul. Nu au mai fost nici mitinguri, nici mișcări spectaculoase, deci din acest punct de vedere am fost mai antrenați în alți ani decât anul acesta”, spune Bulai.

Întrebat ce ar fi putut face politicienii pentru o Românie mai bună, sociologul răspunde astfel: „Ar fi putut să își dea demisia, să ne lase în pace. Nu pe ideea că nu au vrut să facă, dar ăsta este nivelul societății românești, al politicii românești, nu e cu rea intenție, pur și simplu atât pot ei. Atâta poate societatea românească”.

”În primul rând, politicienii ar fi putut face politică în sensul autentic al cuvântului, ceea ce nu se întâmplă în România. Politicienii fac politică doar în stilul acesta în care singurul obiectiv este să își rezolve problemele lor, ale grupului, nu neapărat cele personale. Atunci am asistat la o luptă în care președintele a tot încercat să se impună în fața lui Ludovic Orban, dar fără prea mult succes”, spune Alfred Bulai.

De asemenea, acesta susține că pentru populație „politicienii ar fi trebuit să facă un alt gen de politică”.

”E vorba de ceva structural care lipsește de foarte mut timp în politica românească. E o luptă politică pentru propria putere, în interiorul propriilor partide, o luptă politică care nu are legătură prea mare cu societatea românească, tocmai de aceea vedem și prezența de la vot, și aici nu a fost coronavirusul o cauză, să fim serioși. Aceeași situație a fost și în 2016, o prezență mică la alegerile prezidențiale. E o participare tot mai slabă, tocmai pentru că populația realizează că mizele reale sunt foarte mici. Deocamdată miracolul trebuie să se producă din partea politicienilor. Acest miracol presupune ca oamenii să aibă percepția că politica diferitelor partide îi slujește pe ei. Deocamdată sunt doar luptele lor interne, micile dispute din interiorul partidelor. 

Nu am văzut să se certe, în ultimii ani, doi politicienii pe un proiect. Adică uite dom’le eu vreau să fac hidrocentrală, tu vrei să faci altceva. Dar chestii de genul acesta nu au mai fost. Nu există probleme care să aibă legătură cu cetățeanul.

Nu se mai face nimic în sensul autentic a ceea ce înseamnă politic, care să însemne politică pentru cetățeni. Toată societatea gravitează în jurul unor dispute care sunt secundare pentru problemele reale și serioase din această țară”, a conchis analistul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *