Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, a reacționat public după ce viceprimarul USR al Timișoarei, Paula Romocean, a pierdut în primă instanță procesul cu Agenția Națională de Integritate.
Simonis a subliniat ironic că textul de lege care a stat la baza deciziei de incompatibilitate a fost introdus chiar de un fost ministru USR, Vlad Voiculescu.
„Greu să susții că ‘SISTEMUL’ te-a atacat atunci când regula pe care ai încălcat-o a fost scrisă chiar de colegii tăi de partid”, a scxris Simonis pe Facebook.
Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care Romocean contesta raportul ANI, însă hotărârea judecătorească nu este definitivă. Inspectorii de integritate au reținut că, în perioada 2021-2023, aceasta a ocupat simultan o funcție de conducere în partid și un loc în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal. Fostul oficial local își poate exercita în continuare dreptul de a ataca decizia la instanța superioară.
Citește mai mult, Aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








