Alfred Simonis, preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, după demisia lui Marcel Ciolacu. Cine sunt noii vicepreședinți

Sursă foto: Facebook/ Alfred Simonis

Camera Deputaţilor s-a reunit joi, la ora 11:00, pentru a vacanta postul de preşedinte al forului, după demisia din această funcţie a lui Marcel Ciolacu, desemnat prim-ministru. De asemenea, deputații au votat noi vicepreședinți ai forului legislativ și președintele interimar.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis joi, numirea lui Alfred Simonis în funcţia de preşedinte interimar al Camerei. Totodată, Ciprian Constantin Şerban, care a demisionat anterior din funcţia de vicepreşedinte al Camerei, a fost numit lider al grupului deputaţilor PSD, potrivit digi24.

Plenul Camerei Deputaţilor a vacantat joi, postul de preşedinte al forului legislativ, după demisia lui Marcel Ciolacu începând cu data de 14 iunie, care a fost desemnat prim-ministru.

„Luăm act de încetarea calităţii de preşedinte al Camerei şi de membru al Biroului permanent a lui Marcel Ciolacu”, a precizat preşedintele de şedinţă, Daniel Suciu, potrivit Agerpres. Deputaţii au votat, apoi, vacantarea postului de preşedinte al Camerei, fiind înregistrate 215 voturi pentru şi 2 abţineri. De asemenea, plenul a luat act şi a vacantat două posturi de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, după demisiile lui Ciprian Constantin Şerban (PSD) şi a lui Claudiu Florin Roman (PNL), înregistrându-se 223 voturi pentru, 14 contra şi 2 abţineri. Totodată, Lucian Bode (PNL) şi Alfred Simonis (PSD) au fost aleşi, cu 221 voturi pentru şi 18 contra pe cele două funcţii de vicepreşedinte al Camerei.

Știrea inițială

Potrivit deciziei Biroului permanent, plenul va vacanta şi două posturi de vicepreşedinte al Camerei, după ce Florin Roman (PNL) şi Ciprian Şerban (PSD) şi-au prezentat demisiile, scrie Agerpres. După vacantarea celor trei funcţii din Biroul permanent, plenul Camerei urmează să procedeze la numirea, prin vot secret, în posturile de vicepreşedinţi, a lui Alfred Simonis, propus din partea grupului PSD, şi a lui Lucian Bode, propus din partea grupului PNL. Nicolae Ciucă, președintele PNL, a anunțat miercuri că Lucian Bode se va ocupa mai mult de activitatea politică a partidului și că nu va face parte din

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: