Alfred Simonis: Vrem să batem în uşa Guvernului atât de tare încât să se rupă, dacă e nevoie

Sursă foto: Facebook/ Alfred Simonis

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis a declarat marţi, despre campania la locale, că vor să bată în uşa Guvernului atât de tare încât să se rupă, dacă e nevoie, el precizând că Timişoara şi Timiş contribuie de 34 de ani cel mai mult la buget, după Bucureşti, mai mult decât Cluj, Iaşi, şi nu au primit nimic înapoi, iar de doi ani au început să primească şi să se realizeze investiţii.

”Nu vreau polemică cu nimeni, nu mă interesează, vreau să abordăm această campanie cu modestie, cu smerenie, cu proiecte pe care le-am făcut şi vrem să le facem cu o determinare de a bate în uşa Guvernului atât de tare încât să se rupă, dacă e nevoie, pentru a aduce bani într-un judeţ care contribuie de 34 de ani cel mai mult la buget, după Bucureşti”, a declarat liderul PSD Timiş, Alfred Simonis, în emisiunea România Politică de la Prima News.

”Dacă te raportezi la 34 de ani, Timişoara şi Timiş au contribuit mai mult decât Clujul, mai mult decât Iaşi, mai mult decât alte judeţe şi nu am primit nimic înapoi. De doi ani primi, de doi am am reuşit să ne impunem punctul de vedere şi încet, încet, inaugurăm”, a mai spus Simonis.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: