După ce luni, la nivelul Camerei Deputaților a apărut un nou grup parlamentar după ce PLR și PC au bătut palma, același lucru s-a întâmplat marți și la Senat.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis în fața plenului Senatului faptul că şase senatori independenţi au aderat la noul grup parlamentar PC-PLR.
Călin Popescu Tăriceanu, Sorin Ilieşiu, Daniel Barbu, Liviu Paşca, Petru Ehegartner, Nicolae Nasta sunt cei șase senatori care au aderat la grupul liberal- conservator din Senat.
București, în scenariul roșu. Noi restricţii anti-COVID, din 8 martie (DOCUMENT)
Guvernul Cîţu face angajări masive. Ministrul Muncii vrea să dubleze numărul de salariaţi de la casele de pensii
Raed Arafat: Facem tot posibilul să nu ajungem la lockdown
Dr. Valeriu Gheorghiţă: Luăm în calcul eliminarea limitărilor de vârstă la vaccinul AstraZeneca
Cristian Diaconescu, ales preşedinte al Partidului Mişcarea Populară. Ce priorităţi are noul lider al PMP
Se pare că schimbarea denumirii grupului PC din Senat a stârnit reacții. Astfel, Dumitru Oprea, liderul senatorilor democrat-liberali a transmis că un grup nu își poate schimba denumirea.
Totodată, Puiu Hașotti, liderul senatorilor PNL și-a arătat surprinderea de schimbarea denumirii grupului.
„Să ne spuneţi şi cum vine asta: liberal-conservator, că pentru mine este noaptea minţii”, a spus Haşotti. Probabil că liderul senatorilor PNL uită care este denumirea alianței politice PNL- PDL și anume Alianța Creștin Liberală.
Replica lui Călin Popescu Tăriceanu nu s-a lăsat prea mult așteptată, acesta invocând că este niciun articol în Regulament care să interzică denumirea grupului, iar ”ceea ce nu este interzis, este permis”.
”Grupul PC a fost ales la alegeri şi are nouă membri, aşa încât el este legal constituit. Ca senatori independenţi, noi am aderat la grupul respectiv. Care este problema?”, a explicat Tăriceanu.