PSnews

Post Scriptum

Alienarea patriarhului și semnele bolii puterii absolute

Un amic obișnuia să spună atunci când informația circula rapid între cercurile de cunoscuți că nu ai cum să stopezi asta: „Suntem o țară mică, doar câteva mese”. Pe acest principiu, nu mai este niciun secret pentru nimeni faptul că la vârful PSD s-a instaurat de ceva timp convingerea că Liviu Dragnea trece prin serioase și complicate transformări psihologice în ceea ce privește felul de a conduce și, mai ales, modul de relaționare cu ceilalti.

Într-o discuție absolut întâmplătoare pe care am avut-o cu doi dintre liderii importanți ai partidului, a revenit obsesiv sintagma: „Nu te mai poți întelege cu el”. Dacă inițial am pus această coincidență discursivă pe seama framântărilor inerente ce există la nivelul fiecărui partid, discursul lui Dragnea de la mitingul PSD a reprezentat o alertă serioasă.

Și această evoluție, această transformare este cu atât mai vizibilă, cu cât președintele PSD are acces din ce în ce mai discreționar la resursele de putere nu doar din propriul partid, ci mai ales de la nivelul statului român.

Cine spune că Liviu Dragnea – omul care era pălmașul PSD din timpul campaniilor de la Teleorman sau din spatele lui Ponta – este același cu cel care conduce acum partidul de guvernare se înșală teribil. Accesul la putere și mai ales la puterea nelimitată în niciun fel de către cei din jurul său duce la transformări dramatice.

Avatarurile lui Liviu Dragnea m-au făcut să revin la un fragment în care era relatat felul în care Kaganovici, admiratorul și colaboratorul lui Stalin, vorbea despre acesta din urmă:

„El trebuie luat în considerare în moduri diferite în funcție de vremuri, de perioade. Existau diferiți Stalini. Stalin de după război era un Stalin, cel din perioada antebelică era altul, iar Stalin dintre 1932 și 1940 a fost, de asemenea, un alt Stalin. El se schimbă. Eu am văzut cel puțin cinci sau șase Stalini diferiți”.

Indiferent cum a fost Dragnea, cel care domina cu mână de fier Teleormanul, este evident că nu mai este același cu cel care conduce discreționar partidul.

Îngrijorător devine faptul că zvonistica alienării lui Dragnea este una tot mai des întâlnită. Iar cel mai debusolant lucru pentru oamenii din jurul său este incapacitatea de a controla nu atât acțiunea politică, cât discursul public. Dacă în ceea ce privește acțiunea politică, Dragnea este limitat de faptul că nu deține direct exercițiul funcției executive, în comunicarea publică lucrurile par să fi scăpat de sub control.

Discursul președintelui PSD trădează un lider care este tot mai puțin conectat la realitate și care, precum un boxer încolțit, lovește haotic în toate direcțiile.

Discursul anti-Occident a început șocant, chiar imediat după decembrie 2016, cu înfierarea companiilor străine și a multinaționalelor. Acum Liviu Dragnea este principalul promotor al unui discurs cu puternică tentă anti-europeană, acțiunile necorelate cu oficialii Uniunii în ceea ce privește mutarea ambasadei României în Israel la Ierusalim arătând clar ruptura liderului PSD de cancelariile europene. PSD are în momentul de față poate cel mai anti-occidental discurs de la celebrele sintagme ale simpatizanților lui Ion Iliescu: „Nu ne vindem țara”. Mitul străinului, al occidentalului venit să prăduiască o țară bogată cu oameni săraci este marota preferată a liderului PSD și explicația perfectă pentru incapacitatea de a genera bunăstare prin partidul pe care îl conduce.

Totodată, este evident că pierderile electorale suferite deja sau care vor veni în viitor pentru PSD-iști vor putea fi suplinite prin abordarea unui discurs naționalist. Rețeta altor democrații care, în prag de criză, au generat un partid naționalist ce a funcționat pe post de supapă a nemulțumirilor nu s-a aplicat în România. Evident, în acest context, PSD simte că poate prelua și acest culoar discursiv, frazarea venindu-i mănușă liderului, aflat deja în căutarea formulei pentru confirmarea sa mesianică.

„Agenturili străine” lovesc din nou în discursul lui Dragnea, ca o obsesie de care nu poate scăpa niciunul care gestionează puterea absolută.

Semnele unei afecțiuni de raționament politic sunt mult mai puternice atunci când, în fața simpatizanților adunați în piață, Dragnea arată clar către dușmanul ce trebuie nimicit în perioada imediat următoare: partenerii străini au încurajat și finanțat statul paralel. Or, de la Iliescu și Năstase citire, partenerii străini nu au fost alții decât NATO și Uniunea Europeană.

Dacă adevărata miză a liderului PSD este ruperea României de Europa, atunci nu greșim să spunem că procesul de argumentare a desprinderii a început.

Prea puțini lideri din jurul său sunt dispuși să își asume un astfel de discurs, dar foarte mulți dintre cei care se află în sinecuri politice sau pe statele de plată aprobate direct sunt aruncați în lupta pentru impunerea unei direcții diferite și, mai ales, pentru impunerea unei opinii unice.

Au fost vremuri în care lucrurile se spuneau răspicat, în directivele de partid, asa cum a fost în discursul deja celebru, din 1959, al liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, care trasa fără ocolișuri: „Trebuie să luăm intelectualitatea s-o educăm, s-o ajutăm să-și revizuiască cunoștințele, pozițiile, s-o transformăm încetul, cu răbdare. Iar cei care nu dovedesc atașament față de noua societate să fie aspru pedepsiți. (…) Cine sunt cu manifestări dușmănoase trebuie aduși pe ring, boxați bine, facuți knock-out și eliminați”.

Acum lucrurile se vor combina, într-o rețetă cu iz de samovar rusesc, asezonat cu mirodenii turcești, pentru glorificarea imaginii patriarhului ce este deja victima propriilor sale frici. Izolarea gândirii, ruperea de activul care l-a promovat, conștiința faptului că, deși este încă puternic, nu este și nu a fost niciodată iubit nici măcar de către ai săi îl vor duce pe Liviu Dragnea în fabuloasa lume a incoerenței politice, primul pas către căderea definitivă.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi